ActualitateFlash

Primarul şi viceprimarul Devei au fost audiaţi la DNA

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, s-a prezentat ieri pentru audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia. După ce a fost audiat, Mircia Muntean a declarat că au fost efectuate doar “nişte verificări”, în urma unei sesizări anonime.

Este vorba de o anonimă

“A fost o greşeală”, a afirmat edilul-şef al municipiului Deva, care a spus că primăria nu a contractat nici un credit în valoare de “o mie de miliarde sau de 10 mii de miliarde (lei vechi – n.r.), cum au scris acolo în anonimă”. Mircia Muntean (foto stânga) a spus că primăria a contractat un credit în legătură cu investiţia Aqualand, în urmă cu patru ani, care nu are nimic de-a face cu cele scrise în anonimă.
“A fost o sesizare anonimă, trimisă poate în urma scandalurilor care au fost în partid. Certurile dintre anumiţi lideri au dus la reclamaţii şi au ajuns şi colegi de-ai mei. Am fost şi eu alături de ei, pentru că mi se pare corect să fiu şi să aduc câteva argumente în sprijinul lor”, a declarat Muntean.
Primarul din Deva a mai spus că, în ultimii doi ani de zile, a fost chemat la DNA cam o dată la două luni. “Au fost trimise aici diferite anonime. Nu mi s-a adus nici un capăt de acuzare.(…) Nu am fost cercetat, am fost doar la poliţistul judiciar până acum. Nu am fost acuzat la vreun procuror. Procurorul când intervine în caz, atunci sunt probleme”, a conchis primarul Devei.

N-a fost singurul audiat

Precizăm că şi viceprimarul Florin Oancea (foto dreapta) a fost audiat, vineri, de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia.
“Nu am fost acuzat de nimic. Am fost chemat în calitate de viceprimar al municipiului Deva, pentru a clarifica mai multe aspecte dintr-o anonimă. Am răspuns la toate întrebările. Din punctul meu de vedere, cred că toate lucrurile s-au clarificat”, a declarat viceprimarul Florin Oancea. Acesta a arătat că în sesizarea anonimă pe care o verifică procurorii DNA se face referire la un credit de investiţii în valoare de 100 de milioane de lei, pe care l-ar fi contractat Primăria Deva, viceprimarul afirmând că acest aspect nu este adevărat.
Din cadrul Primăriei Deva au mai fost citaţi directorul şi un funcţionar al Serviciului de Investiţii, precum şi directorul economic al instituţiei. (AGERPRES)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura