ActualitateFlash

Primarul Rîşteiu, mai stă deocamdată, cu fundul în două luntri

Sorina Popa

Ieri, conducerea organizaţiei judeţene Hunedoara a Pro România a organizat o conferinţă de presă, prima care îl are pe primarul Simeriei, Emil Rîşteiu, drept coordonator unic pe judeţul nostru. Rîşteiu şi-a prezentat echipa de conducere, Dorin Gligor, Răzvan Mareş, Marius Sanfirişca.

Coordonator unic, dar să ştie şi colegii
Primarul Simeriei a spus că Dorin Gligor are o experienţă importantă, atât politică cât şi administrativă, Mareş are potenţial, iar Sanfirişca a fost cel care a pus bazele organizaţiei şi ”a avut cine să răspundă la Pro România Hunedoara la telefon”. Aşa stând lucrurile, Rîşteiu a afirmat ieri de mai multe ori că este unicul coordonator al acestei organizaţii politice. Cu toate acestea, Sanfirişca insista să spună că, totuşi, cei trei care au coordonat, până la venirea lui Rîşteiu în echipă, organizaţia Pro România în judeţ, au rămas… coordonatori. În aceste condiţii, se pare că la Pro România Hunedoara nu ştie stânga ce face dreapta.

Nu vrea parlamentar
”Am fost solicitat de către conducerea naţională a Pro România să mă alătur acestui proiect politic. Cum mă cunoaşteţi, nu pot lucra pe ascuns. De aceea, am luat decizia de a susţine Pro România la alegerile europarlamentare. După 19 ani de politică, consider că am acumulat suficientă experienţă şi văd ca o provocare solicitarea lui Victor Ponta. Suntem mai eficienţi dacă avem, aici la Hunedoara, o coordonare unică. Construim o echipă pe valoarea fiecăruia”, a afirmat, în conferinţa de presă, Emil Rîşteiu.
De subliniat că în prima lui conferinţă, în calitate de coordonator al unei organizaţii politice judeţene, Rîşteiu l-a luat pe ”NU” în braţe.
”Nu vreau un post de parlamentar, nu doresc să fiu preşedinte la Pro România în judeţul Hunedoara. Eu îmi doresc să-mi aduc contribuţia la realizarea acestei construcţii politice, iar cei care sunt lideri să ne reprezinte, nu să ne conducă. Mi-am luat mult de lucru, ca atare, având în vedere că sunt primarul oraşului Simeria. Nu vom face politică aşa, bla, bla, veţi vedea ce vom face. Nu ne uităm la ce face PSD, PNL, nu ne uităm în curtea vecinilor”, a declarat Emil Rîşteiu, coordonatorul Pro România Hunedoara.

Negociază din ianuarie
Întrebat de ce nu demisionează din PSD, acum că s-a alăturat celor de la Pro România, şi nu e moral să rămână aici, Emil Rîşteiu a spus că ”nu demisionez din PSD, pentru că îmi pierd mandatul de primar. Mi-am câştigat dreptul moral să fac politica pe care mi-o doresc. Nu mă poate suspecta cineva că am probleme de moralitate. Pot fi suspectaţi de asta cei care o fac pe ascuns şi îi cunoaşteţi pe toţi. PSD are posibilitatea să mă dea afară din partid”, a afirmat coordonatorul Pro România Hunedoara. Lui Rîşteiu i s-a spus şi să fie bărbat, să-şi dea demisia din PSD, dar nici aşa nu a fost el de acord să plece din partidul care l-a promovat.
”Singura negociere cu Victor Ponta a fost ca eu să fiu unicul coordonator al Pro România Hunedoara. Nu am negociat posturi în Parlament pentru Dacian Ciodaru sau Ioan Hojda, cum susţin unii. Negociez cu Victor Ponta din ianuarie anul acesta. Am fost căutat prin diferite persoane, pentru a mă alătura acestui proiect. Credeţi-mă, la Pro România se discută altfel ca la celelalte partide”, a spus edilul şef al Simeriei.

One thought on “Primarul Rîşteiu, mai stă deocamdată, cu fundul în două luntri

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura