Categories: Actualitate

Primarul Ridzi vrea să dea spitalul înapoi la Minister

Oana Mihnea

Spitalul de Urgenţă Petroşani se va întoarce la Ministerul Sănătăţii, după ce edilul şef al municipiului a luat această decizie din motive financiare.

În ultima şedinţă a Consililului Local Petroşani s-a votat  proiectul de hotărâre prin care spitalul să treacă în administrarea ministerului de resort. „Unitatea medicală este cuprinsă într-un proiect de reparaţii capitale, finanţat de Ministerul Sănătăţii, iar costurile sunt foarte mari. Consiliul Local trebuie să vină cu o contribuţie de 10 la sută din suma totală a proiectului, ceea ce înseamnă un efort financiar foarte mare pentru noi, pe care nu îl mai putem susţine. De aceea, am considerat că este cea mai bună soluţie să îl dăm în administrarea ministerului, astfel încât lucrările să se desfăşoare în cele mai bune condiţii“, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), primarul municipiului Petroşani. Valoarea totală a proiectului de reparaţii capitale pentru Spitalul de Urgenţă Petroşani ajunge la 160 milioane de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

12 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

12 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

13 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

13 ore ago