Primarul Oancea: Vom face un pasaj subteran în Cartierul Grigorescu din bani de la bugetul local

Sorina Popa

În ultimele săptămâni, cartierul Grigorescu din Deva a devenit problema cea mai gravă a municipiului. Asta, deoarece odată cu demararea proiectului de reabilitare a căii ferate, locuitorii de peste Linii riscă să rămână izolaţi, fiind nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi până să ajungă în oraş. Reamintim că proiectul de reabilitare a Căii ferate de frontieră Curtici – Simeria este parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsoanele 2 (Km 614 – Gurasada) şi 3 (Gurasada – Simeria). Cele două tronsoane, care cumulează 144 de kilometri, străbat judeţele Arad şi Hunedoara, iar traseul se înscrie pe toată lungimea sa pe Valea Mureşului.

Petiţie de la locuitori
Primarul Florin Oancea a organizat ieri o conferinţă de presă, unde a prezentat soluţia pentru ca oamenii să nu fie izolaţi în cartierul Grigorescu.
”Cartierul Grigorescu este aproape izolat de restul oraşului. Va trebui să găsim soluţii. S-a încercat să se spună că nici eu, nici colegii mei din conducerea primăriei nu ne implicăm suficient pentru a rezolva această problemă. Dar nu este aşa. Vă spun că s-a pornit greşit, undeva prin 2013. Ca să spunem adevărul, vă zic doar că au fost nişte minute încheiate cu factorii de răspundere, cu CFR, constructor, firma de consultanţă, guvern, pentru proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată. În cadrul acestui proiect între reprezentanţii municipalităţii şi ai CFR s-a luat decizia să se realizeze următoarele pasaje: pietonal pe Strada Bălata, pasaj pietonal pe Strada Hărăului şi un pasaj carosabil şi pietonal de la intersecţia DN7 cu Strada Depozitelor. Aceste pasaje urmează să fie realizate de către CFR. Asta era în 2013. În 2016, locuitorii acestui cartier au făcut o petiţie pe care au înaintat-o Primăriei Deva, primarului, Consiliului Local şi CFR, solicitând un pasaj auto pe Strada Bălata pe lângă cel pietonal”, a spus edilul şef al reşedinţei de judeţ.

Copiii, nevoiţi să treacă peste linii
”Oamenii din Grigorescu au mari probleme. Mai ales copiii, sunt nevoiţi ca să meargă la şcoală, să treacă peste linii. Este periculos. Am căutat soluţii. Vom face un pasaj auto subteran, asta este cea mai bună soluţie. Pentru că proiectul cu reabilitarea căii ferate este unul cu fonduri europene, nu poate fi modificat. De aceea, vom realiza noi pasajul subteran, auto şi pietonal. Vom aloca sumele din bugetul pe 2019 pentru construcţia pasajului subteran în cartierul Grigorescu. Oamenii de acolo sunt speriaţi. Şi pe bună dreptate. Vom interveni, altfel ei rămân izolaţi de restul oraşului. Va fi şi transport local în zona aceea. Am discutat deja pentru ca autobuzele noastre să circule şi prin cartierul Grigorescu. Dar, repet, nu s-a pornit bine de la început cu acest proiect”, a declarat primarul Florin Oancea.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • cind o face plopul pere si rachita.............si Molot promitea la fel ,ba mai adauga si aeroport la Saulesti

  • Florin, daca nu il faci, va fii greu pt tine . Oamenii nu cred ca or sa ma aiba incredere in ce spui , sibin tine! Succes. Cand faci piscina olimpica si sala polivalenta? Viceprimarul stie despre ce e vorba!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

14 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

14 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

14 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

14 ore ago