Politica si administratie

Primarul Oancea a pus piciorul în prag!

Sorina Popa

Primarul Devei, Florin Oancea, nu a glumit atunci când a declarat că va lua măsurile care se impun pentru ca în Cartierul Grigorescu, de peste linia ferată, să fie iarăşi linişte.
Se ştie că în zona Grigorescu au fost probleme cu unii romi care făceau gălăgie non-stop, iar cetăţenii ceilalţi de aici nu puteau să se odihnească sau să ducă o viaţă normală din cauza scandalagiilor.
În aceste condiţii, Florin Oancea a iniţiat o hotărâre de consiliu, care a fost şi aprobată vineri, 19 iulie 2019, prin care au fost reziliate două contracte de locaţiune-închiriere pentru locuinţe sociale.
„După cum am promis, am luat astăzi noi măsuri concrete pentru reinstaurarea unui climat civilizat la blocurile sociale din Cartierul Grigorescu. Repet şi mă ţin de cuvânt, cu cea mai mare fermitate: cine nu înţelege să respecte normele de convieţuire civilizată în blocurile sociale ale Primăriei Deva, pleacă!”, a spus edilul şef al reşedinţei de judeţ.
„Prin Hotărâre de Consiliu Local s-a votat rezilierea a două contracte de închiriere pentru două familii care au făcut scandal şi nu o dată, ci de mai multe ori. Vom continua şi cu alte familii care nu conştientizează că dacă nu respectă vecinii, nu respectă comunitatea în care trăiesc, vor pleca unde doresc ei. Să meargă în chirie în altă parte”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura