Primarul municipiului Petroşani le cere demisiile prefectului şi directorului DSP

Ce-i răspund cei doi edilului şef Tiberiu Iacob Ridzi

 

Sorina Popa/Maximilian Gânju
Primarul municipiului Petroşani este nemulţumit de faptul că s-a luat decizia de carantinare a localităţii la o rată de infectare de 6 la mia de locuitori, pe când alte localităţi au fost băgate în carantină la peste 7 la mie.

De ce Petroşani?
Într-o scrisoare deschisă, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi (foto stânga), a cerut public de­misia prefectului Călin-Petru Marian (foto centru) şi a directorului DSP, Sebastian Mezei (foto dreapta), ”pentru că aţi discriminat locuitorii mu­ni­cipiului Petroşani, prin deciziile mult mai restrictive pe care le-aţi dispus, în comparaţie cu oraşele ca­ran­tinate din alte judeţe, dar şi pentru că aţi decis carantinarea municipiului Petroşani la o incidenţă la care niciun alt oraş nu a fost carantinat”. Edilul şef spune că atât el, cât şi locuitorii municipiului vor să afle de ce Petroşaniul a fost imediat închis, iar alte oraşe au fost carantinate la o incidenţă mult mai mare (de exemplu Timişoara – la incidenţa de 7,5 la 1000 de locuitori, Sibiul – la incidenţa de aproape 12/1000 de locuitori) sau nu au fost carantinate deloc.

Măsuri mai drastice
„Câte controale a efectuat DSP Hunedoara în supermarketuri în ultima perioadă, pentru a vedea dacă sunt respectate normele de distanţare şi cele de igienă? Câte teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 au fost efectuate în Petroşani, raportat la numărul populaţiei, şi, prin comparaţie, câte teste au fost efectuate în celelalte oraşe din judeţ care nu au fost carantinate? De ce nu s-a supli­men­tat şi la Petroşani numărul de doze de vaccin Pfizer si Moderna, în condiţiile în care sunt sute de oa­meni pe listele de aşteptare? De ce măsurile luate la Petroşani sunt mult mai restrictive decât în alte localităţi carantinate din alte judeţe? De ce în mo­mentul în care aţi avut în intenţie să carantinaţi mu­ni­cipiul Petroşani, domnule director al DSP Hune­doara, nu aţi luat legătura cu autoritatea locală, aşa cum se procedează în alte oraşe din ţară”, sunt doar câteva dintre întrebările către cei doi oficiali.
Municipiul Petroşani a intrat în carantină pentru 14 zile, începând de ieri, pentru că rata de infec­tare cu virusul SARS CoV-2 a depăşit cu puţin pragul de 6 la mia de locuitori. Intrările şi ieşirile din municipiu sunt atent monitorizate de filtre de poli­ţie şi jandarmerie, iar accesul în localitate este strict interzis fără o justificare temeinică.

Cele mai multe controale, în Valea Jiului
Contactat, directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, a spus că nu-şi va da demisia din funcţie. „Primarul din Petroşani mi-a spus că nu a existat o comunicare a noastră cu administraţia publică locală de acolo. Nu este adevărat. De foar­te multe ori am vorbit cu el la telefon, am discutat pe tema infectărilor şi a măsurilor care trebuie luate. În Valea Jiului au fost făcute cele mai multe verificări la supermarketuri şi nu numai, controale mixte. E adevărat, sunt UAT-uri care au incidenţa mai mare de 6 la mia de locuitori, şi nu sunt ca­ran­tinate. Există un punctaj care se face în aceste cazuri, iar municipiul Petroşani a acumulat 82 de puncte, minimul pentru a declara carantină fiind de 63 de puncte. Iar localităţile care sunt cu incidenţa peste 6 sunt din acelea izolate, care nu au ma­ga­zine, nu au farmacii, i-am fi condamnat pe oamenii aceia la moarte, dacă am fi carantinat zonele res­pective. I-am explicat primarului Ridzi de câteva zile că este riscul ca Petroşaniul să fie carantinat. Noi transmitem incidenţa cazurilor zilnic”, a declarat în replică la afirmaţiile şi întrebările primarului Se­bas­tian Mezei, directorul executiv al DSP Hunedoara.

Este o creştere alarmantă
La rândul său, prefectul Călin Marian, a spus că res­pectă poziţia oricărui cetăţean, pentru că oa­menii sunt liberi să se exprime, dar nu demi­sionează.
„Am discutat cu primarul din Petroşani. Tiberiu Iacob Ridzi este colegul meu, prietenul meu. El susţine că ar fi trebuit să mai aşteptăm cu decizia de carantinare a municipiului pe care-l conduce. Dar, numărul cazurilor de Covid a crescut foarte mult în cele trei oraşe carantinate din jdueţ. În ceea ce priveşte numărul de teste efectuate, în 90 la sută dintre cazuri, acestea se fac pentru că oamenii au simptome. Vom analiza situaţia în localităţile ca­ran­tinate, dacă scade puternic număruld de îm­bol­năviri cu Covid, vom reveni la normal mai repede de 14 zile”, a afirmat prefectul de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Un papagal,sa-si dea si el demisia pt felul cum a gestionat pandemia...controale canci,masti canci,aglomeratie peste tot! Unde au fist cei cu atributii de control? Asa ca hai sictir mai sot de puscariasa! Hoata dovedita!

  • Domnule Prefect aveti toate pirghile sal verificati pe acest papagal in primaria Petrosani au fost peste 20 de cazuri,funtionarii publici infectati cu corona virus si acest primar ales de 4000 de locuitori nu a facut nimic na luat nici o masura.A cumparat toata presa din vale ca sa-l laude pe el,dezinfectarile din scarile de blocuri le face cu chelneri de la KEOPS(firma lui de casa)pe bani foarte multi,spala centul orasului si strada pe care recent sa mutat linga spital unde are vila,acest nenorocit are tupeu sa va ceara demisia datil afara din partid nici odata n-a fost liberal rezultatele de la alegerile europarlamentare si parlamentare va pot dovedi ce va spun,luti taurul de coarne.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

7 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

7 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

7 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

7 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

7 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

7 ore ago