Primarul municipiului Deva a făcut marele anunţ: Oancea vrea preşedinţia organizaţiei judeţene a PNL

Sorina Popa

Surprizele se ţin lanţ în viaţa politică locală a judeţului. Ieri, edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea (foto), a anunţat că va candida la şefia organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL. Aşa­dar, el cdeschide bătălia internă pentru su­pre­maţia în organizaţie.

Invitaţie pentru toţi colegii
„Am decis să mă înscriu în competiţia pentru pre­şedinţia Organizaţiei Judeţene Hunedoara a PNL!
Sunt preşedintele Organizaţiei municipale Deva a PNL, alături de care am câştigat Primăria Deva în două rânduri de alegeri.
Sunt liberal, ataşat valorilor liberale care, în decursul a 146 de ani de istorie, au determinat mo­dernizarea României.
Ieri, în Biroul Executiv Naţional s-a stabilit ca­lendarul la nivel local şi central pentru alegerile interne din PNL.
Îi invit pe toţi colegii liberali să se alăture pro­iec­tului meu, bazat pe principii sănătoase, merito­cra­ţie, muncă în echipă şi determinarea de a câştiga viitoarele bătălii politice.
Dragi colegi, sunt convins că împreună vom reu­şi”, a spus primarul Devei, Florin Oancea.

Susţine că respectă calendarul
Actualul lider al organizaţiei ju­de­ţene Hu­ne­doara a PNL, de­pu­tatul Vetuţa Stănescu, a afirmat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „du­minică vom avea un Consiliu Naţional în care se va aproba calendarul alegerilor interne. Începând de săptămâna viitoare toţi cei care vor dori să can­di­deze vor putea face public acest lucru. Eu voi res­pecta acest calendar şi-mi do­resc ca în 2024, PNL Hunedoara să câştige toate alegerile, respectiv euro­p­arlamentare, lo­cale, parlamentare şi pre­­zi­denţiale, devenind cea mai pu­ter­nică forţă politică’. Deputatul Vetuţa Stă­nescu este preşe­din­tele PNL Hunedoara din toam­na anului trecut.

Hotărăsc pe cine sprijină
„Biroul Executiv a PNL a decis să declanşeze pro­cedurile de ale­geri interne. Data propusă pentru Con­gres este 25 septembrie, iar numărul total de de­legaţi este de 5.000.Ca şi calendar propus, în peri­oada 1 iunie – 15 iulie vor avea loc Adunările ge­ne­rale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile Partidului Naţional Liberal, la nivel local. În perioada 1 iunie – 10 august vor avea loc con­­ferinţele judeţene de alegeri, la care se vor de­semna conducerile judeţene ale Partidului Naţional Liberal. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean şi 25 septembrie, este prevăzută o perioadă, conform statutului Partidului Naţional Liberal, de 45 de zile pentru campania pentru Congres. Adică, echipele care candidează, candidaţii individuali sau echipele care susţin candidaţii la preşedinţie pe bază de moţiuni, se duc în filiale judeţene după alegeri şi prezintă moţiunea, urmând ca filialele judeţene, în colegiile directoare judeţene, să hotărască pe cine sprijină”, a spus liderul PNL, Ludovic Orban.

2 comentarii la „Primarul municipiului Deva a făcut marele anunţ: Oancea vrea preşedinţia organizaţiei judeţene a PNL

  • 27 mai 2021 la 19:17
    Permalink

    Deva de ce nu sta foarte bine? De ce il periati atat?concret-nu avem piscina olimpica si sala polivalenta noua , ambele promise, Bulevardul 22 Decembrie , trotuare , arata nasol. Incinta Cetatii Deva nu e terminata, Mall Deva , cel de langa Piata Centrala Deva , partea dinspre Baroul Deva nu e finisata, se vad BCA -urile dinspre strada…Liceul Auto nu are inca sala de sport (atentie ,sunt 2 unitati acolo, cea din dacia, si cea de pe B-dul 22 decembrie, , 2 cladiri si niciuna nu are macar o sala!), industrie zero barat. Florine, te-ai intrebat , ce lasi in urma? Aceste intrebari le stii din mandatul trecut, dar inca nu ai venit cu faptele, caci din vorbe , ne-ai facut…si ar mai fi, dar nu mi-ar ajunge o noapte sa scriu, mai las si pe altii.
    Adaugiri-parcul de la Opera , cel de langa Catedrala Ortodoxa noua, ar trebui refacut, caci azi -maine se termina Catedrala si va avea loc sfintirea ei si parcul arata nasol. Biserica din Dacia si cea de pe Str. Dorobanti nu sunt terminate, miscandu-se extraordinar de greu. Bisericile ortodoxe de peste liniile CFR si cea din Vile Noi -stau mai rau cu constructia! Casa de Cultura Dragan Muntean arata ca dupa razboi, iar blocurile de pe langa ea , nu sunt anvelopate, izolate, la fel ca 95 la suta din blocurile Devei.

  • 13 iunie 2021 la 2:55
    Permalink

    n fiecare noapte, in jurul orei 2-4, miroase ingrozitor la Deva a piele arsa sau deseuri textile arse.Ati putea incepe investigarea mafiei gunoaielor care probabil a repartizat si aici la Deva norma de deseuri pentru ardere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să fie primit! Asta tre­buie să spună cei care sunt ajutaţi de stat să răz­bească încă o zi, să doar­mă

Au rămas fără un acoperiş deasupra capului

O familie săracă din municipiul Lupeni a rămas fără locuinţă în urma unui incendiu violent izbucnit marţi seara. „Trei echipaje

Şofer oprit pentru că „şerpuia” pe un bulevard din Deva

Mai exact pe principalul bulevard din capitala judeţului, iar după ce a fost oprit de poliţiştii rutieri, s-a stabilit şi

Închide