FlashPolitica si administratie

Primarul Marius Omotă, supărat foc pe guvern! A pierdut jumătate din bugetul local

Sorina Popa

Primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto), este supărat foc pe guvernanţi. De ce? Edilul a rămas cu ochii-n soare, după ce bugetul local al comunei pe care o păstoreşte a scăzut la jumătate.

Despre ce este vorba? Guvernul a declarat în urmă cu câteva luni sectorul construcţiilor ca fiind unul prioritar. Asta a dus la beneficii importante pentru lucrătorii din domeniu, cel puţin teoretic. Astfel, o bună parte din taxele pe salariu pe care restul angajaţilor români le plătesc dispar, printre acestea impozitul pe venit, CASS-ul, pe modelul IT-iştilor, astfel încât salariul net a crescut cu aproximativ 25 la sută în domeniul construcţiilor.
”Din acest motiv firma care lucrează la construcţia autostrăzii, pe lotul 4, Spedition UMB, nu ne mai achită impozitele la primărie. Cei de la societatea respectivă au deschis un punct de lucru la noi în comună, şi plăteau 150.000 de lei pe lună impozite. Vă daţi seama, pe an este vorba de 1,8 milioane de lei. Ne bazam pe un buget local de 3,6 milioane de lei, dar acum vom mai avea doar jumătate din această sumă. Adică, vom putea plăti salariile şi funcţionarea primăriei o jumătate de an. De investiţii nici nu poate fi vorba. Acum, din bugetul local mai trebuie să achităm şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap. Au fost date facilităţi firmelor de construcţii pe seama bugetelor locale. Acest guvern îşi bate joc de administraţiile locale!”, a declarat Marius Omotă, primarul comunei Ilia.

One thought on “Primarul Marius Omotă, supărat foc pe guvern! A pierdut jumătate din bugetul local

  • ma berbecule, tu iti construiesti bugetul pe baza unei firme care sta un an doi pe raza comunei, v ati dat salarii nesimtite si acuma vedeti ca nu eveti cu ce le plati.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura