ComunitatePolitica si administratie

Primarul Hunedoarei pregăteşte zeci de proiecte de investiţii

Adriana Năstase

Ecologizarea platformei vechiului combinat siderurgic, valorifcarea potenţialului turistic al oraşului, continuarea eficientizării energetice a blocurilor – turn şi a celor din zona pietonalei „Corvin”, modernizarea altor unităţi de învăţământ şi chiar construirea de grădiniţe şi şcoli noi precum şi implementarea de noi proiecte din categoria „smart – city” sunt principalele domenii vizate de proiectele pe care Primăria municipiului Hunedoara doreşte să le întocmească şi să le depună pentru a obţine finanţare europeană pe diferitele programe operaţionale şi axe de finanţare ale exerciţiului financiar european 2021 – 2027.

Grădină urbană
Astfel, Primăria Hunedoara intenţionează să de­pună două proiecte care vizează ecolo­gi­zarea unei suprafeţe de 108,2 hectare de pe platforma vechiului combinat siderurgic, astfel încât, după decontaminare şi reamenajare, acestea să poată fi repuse în circuitul civil. Un alt proiect, localizat tot în zona fostului com­binat, dar mai aproape de Castelul Corvinilor, vizează realizarea unei „grădini urbane” pe o suprafaţă de 8,7 hectare, aceasta urmând să devină o altă atracţie turistică importantă a oraşului şi, în acelaşi timp, o variantă nouă de petrecere a timpului liber pentru hunedoreni.
Parcul Central (cunoscut sub numele de „Par­cul pensionarilor”) şi Parcul Corvinul se află şi ele pe lista obiectivelor pentru care Pri­măria lucrează la întocmirea de proiecte euro­pene. În aceeaşi situaţie sunt şi grădiniţele, şcolile şi liceele din oraş care, în actualul exer­ciţiu financiar, nu au beneficiat de proiecte de reabilitare, modernizare şi dotare. Tot cu bani europeni se doreşte construirea de grădiniţe şi şcoli noi în satele aparţinătoare Răcăştie şi Hăşdat.
La ora actuală, în Hunedoara se derulează proiecte de eficientizare enegetică a 14 blo­curi cu 10 etaje, finanţate prin Programul Ope­raţional Regional. În următorul exerciţiu, pri­măria doreşte ca acelaşi lucru să se întâmple cel puţin cu toate celelalte blocuri-turn din oraş precum şi cu imobilele de locuit care măr­ginesc zona pietonală a bulevardului Corvin. Pentru Castelul Corvinilor (unde se derulează acum un proiect de conservare – restaurare în valoare de 5 milioane de euro) se inten­ţio­nează obţinerea altei finanţări europene pentru restaurarea zonelor care nu au putut fi incluse în primul proiect şi pentru o mai bună punere în valoare a monumentului, din punct de vedere istoric, cultural şi turistic.
Completarea actualului sistem de moni­to­rizare video cu unul mai extins, la standarde actuale, decongestionarea traficului auto la intrarea în oraş dinspre Sântuhalm prin „dublarea” podurilor existente cu unele noi, extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului din oraş se află pe aceeaşi listă cu proiecte pentru care Primăria Hune­doarei doreşte să obţină bani europeni.Nu sunt neglijate nici ideile din categoria smart – city (bănci de date urbane, sisteme GIS, centru de date dedicat sau monitorizarea calităţii aerului cu ajutorul tehnologiei moderne).

Nu au ghidurile de finanţare
Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (foto), precizează că, la ora actuală, este imposibil de estimat valoarea totală exactă a celor 34 de pro­iecte pe care municipalitatea le are în pre­gătire, deoarece nu s-au elaborat încă ghi­durile de finanţare. Aşa se face că, deocam­dată, în foarte multe dintre situaţii, nu se cu­noaşte nici valoarea cofinanţărilor necesare, capitol la care Primăria Hunedoarei ar putea avea unele dificultăţi, mai ales că, după noua Lege a Bugetului de Stat, municipiul a rămas cu un „minus” de 4 milioane de lei.
„Încercăm să surmontăm problemele cu care ne confruntăm, inclusiv pe cele finan­ciare, şi să mergem mai departe, motivaţi fiind de nevoile oraşului dar şi de reuşitele noastre din ultimii 5 ani. La ora actuală avem în diferite stadii de implementare 22 de pro­iecte cu finan­ţare europeană în valoare de aproximativ 72 de milioane de euro. Pentru următorul exerciţiu financiar suntem pregătiţi cu 34 de proiecte. Valoarea acestora este încă imposibil de stabilit. Totuşi, dorim să fim bine pregătiţi astfel încât, în momentul în care se vor des­chide apelurile de finanţare, să fim printre primii care depun proiecte şi să ne sporim astfel şansele de reuşită în ce priveşte atra­gerea sumelor de care e nevoie pentru imple­mentare. În această perioadă analizăm săp­tămânal, împreună cu spe­cialiştii noştri şi cu cei ai instituţiilor regionale şi naţionale, care sunt cele mai potrivite programe de finanţare pentru fiecare proiect în parte”, declară primarul municipiului Hu­nedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura