ActualitateFlash

Primarul Hunedoarei cere demiterea directorului Marcela Grecu de la conducerea RAR Hunedoara

Sorina Popa

Să vezi şi să nu crezi. Recent, şefa de la Registrul Auto Român (RAR), filiala Hunedoara, Marcela Grecu (foto stânga), a afirmat într-o emisiune la un post local de televiziune că investiţia în noul sediu al RAR din judeţ nu se face în Parcul Industrial de la Peştişu Mare.

Cum motiva şefa RAR Hunedoara acest lucru. „Este absurd, nu se poate realiza investiţia într-un oraş care nu e reşedinţa de judeţ. Credeţi-mă, am lucrat în domeniu, ştiu ce vorbesc. Nu există în ţară sediu RAR în altă localitate decât în reşedinţă de judeţ”, a spus Marcela Grecu.

Prinsă cu minciuna
Directoarea însă habar nu are ce vorbeşte. Pentru că, o simplă căutare pe Google ne arată că sunt cel puţin 10 judeţe din ţară unde sediile RAR sunt… în sate. Aşadar, doamna directoare a minţit. Să revenim, aşadar, la investiţia din Parcul Industrial din Peştişu Mare.
Reamintim că anul trecut, Consiliul de Administraţie al RAR a aprobat investiţia de realizare a unui nou sediu în judeţ, în Parcul Industrial Peştişu Mare. Aici trebuia să fie construită reprezentanţa filialei din judeţul Hunedoara a RAR, investiţia ridicându-se la 2,5 milioane de euro. Actualul sediu al RAR Hunedoara este în chirie, de aceea s-a luat decizia, de către conducerea de la Bucureşti, a ridicării unui sediu propriu în Parcul Industrial din Hunedoara. Locul este potrivit şi pentru că este mai aproape de Valea Jiului, susţineau specialiştii. Însă, aşa cum se întâmplă la noi, odată cu schimbarea guvernului, lucrurile s-au oprit. Motivul, primarul din municipiul Hunedoara este pesedist, iar guvernul este PNL. Aţi înţeles, da?

În 10 judeţe, sediul e la sat
L-am întrebat pe edilul şef al Hunedoarei, ce spune despre declaraţiile şefei RAR Hunedoara? „Am văzut declaraţiile directoarei RAR Hunedoara, directoare numită de curând în funcţie de PNL. Am rămas stupefiat de tupeul acesteia, de a declara că noul sediu RAR, care se vrea să se construiască în Parcul Industrial, nu se poate realiza la noi, ci doar în capitala judeţului. Cu această ocazie o informez pe doamna politiciană-directoare RAR Hunedoara că se află într-o gravă eroare. Ea dezinformează cu intenţie pe hunedoreni. Este o minciună că asemenea sedii sunt doar în reşedinţele de judeţ. Vă dau doar câteva exemple: La Argeş, RAR are sediu în comuna Bradu, la 15 kilometri de Piteşti. La Bistriţa-Năsăud, acesta funcţionează în satul Viişoara. În judeţul Botoşani, RAR are sediu în comuna Mihai Eminescu, la Cluj, în comuna Gilău şi exemplele pot continua, cu Mureş, Neamţ, Covasna, Vaslui, Caraş-Severin. Dacă şefa RAR vrea să justifice că PNL nu vrea să se facă investiţia la Hunedoara, o rog să invoce alte motive care să invalideze hotărârea Consiliului de Administraţie a RAR din 10 august 2019 prin care s-a aprobat proiectul noului sediu. Poate că Marcela Grecu nu ştie despre ce este vorba, ea fiind pensionată, dar şi-a suspendat pensia, ca să ocupe funcţia de director RAR Hunedoara. Pentru dezinformarea populaţiei, cer demisia Marcelei Grecu din această funcţie. Astfel, ea se va putea ocupa liniştită de complexul auto cu linie ITP, reparaţii auto, tinichigerie pe care-l deţine familia sa. Oare ea nu este în stare de incompatibilitate cu funcţia de director RAR, având în vedere business-ul familiei? Cer demisia ei sau demiterea”, a declarat Dan Bobouţanu (foto dreapta), primarul municipiului Hunedoara.
Edilul şef susţine că a cerut parlamentarilor PSD din judeţ să facă o interpelare ministrului Transporturilor în legătură cu blocarea investiţiei de 2,5 milioane de euro.
Contactat, deputatul PSD de Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a afirmat că în scurt timp, ministrului Lucian Bode îi va fi adresată interpelarea respectivă.

Nu s-au prezentat la licitaţie
În vara anului trecut, Consiliul de Administraţie al RAR a hotărât introducerea investiţiei din Parcul Industrial din Hunedoara în Planul Anual al Investiţiilor şi demararea concesiunii terenului. În 3 decembrie 2019, RAR a înaintat Scrisoarea nr. 85730 către Primăria Hunedoara, prin care îşi exprimă intenţia de a concesiona terenul din parcul industrial în vederea construirii unui sediu nou în judeţul nostru. Şi, deşi RAR a cumpărat caietul de sarcini pentru licitaţia terenului, aşa cum prevede legea, reprezentanţii RAR nu s-au prezentat la licitaţie.
„Am îndeplinit toate cerinţele solicitate de RAR. Terenul este amplasat în cel mai bun punct, are toate utilităţile necesare. Am făcut două şedinţe de consiliu local, pentru concesionarea terenului. Mai mult, am venit cu facilităţi fiscale. RAR a confirmat că vrea să realizeze investiţia aceasta, au aprobat banii pentru locaţia din parcul industrial. Noi am cheltuit bani publici pentru ridicări topo, cei de la RAR la fel, au cheltuit bani publici. Este adevărat, am aflat pe surse, că cineva vrea să blocheze investiţia din municipiul Hunedoara şi ea să se facă în Deva. De aceea, a fost schimbat directorul RAR de la Bucureşti. Noul director general a aflat că Hunedoara este condusă de un primar PSD, probabil, a decis să blocheze investiţia de la noi. Dar noi am făcut tot efortul să punem în operă ceea ce vor cei de la RAR. Nu am dat terenul altor investitori. Probabil că este un ordin dat de sus să nu se mai facă investiţia în municipiul Hunedoara”, declara în urmă cu câteva luni primarul municipiului Hunedoara.

Pandemia, bat-o vina!
Am solicitat conducerii RAR să ne spună dacă noul sediu al filialei din judeţ va fi ridicat în Parcul industrial din Hunedoara sau dacă s-a renunţat la această investiţie?
Iată răspunsul primit de la RAR: „Registrul Auto Român este preocupat în mod constant de îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi întâmpină clienţii şi în care angajaţii îşi desfăşoară activitatea, iar unul dintre obiectivele noastre este modernizarea tuturor reprezentanţelor din întreaga ţară. Acesta este motivul pentru care reprezentanţa RAR Hunedoara a intrat în atenţia conducerii instituţiei, iar construirea unui nou sediu este în continuare de interes pentru noi. RAR nu intenţionează să renunţe la proiectul prin care se urmăreşte acest obiectiv de investiţie. Contextul generat de pandemia de Covid-19 a dus la afectarea şi, implicit, regândirea bugetelor în majoritatea instituţiilor, dar mai ales în cazul celor care se autofinanţează, cum este Regia Autonomă Registrul Auto Român. În această perioadă limitată de timp, în care se încearcă revenirea la contextul socio-economic de dinaintea pandemiei, ne aflăm în situaţia de a amâna o parte dintre proiectele de investiţii, cu certitudinea că acestea vor fi reluate imediat ce factorii economici se vor stabiliza. Precizăm că interesul nostru este să continuăm parcurgerea etapelor legale necesare finalizării proiectului la care faceţi referire, în momentul în care situaţia o va permite”, se arată în răspunsul semnat de ing. Radian Tufă, directorul general al RAR.
Ca atare, vom vedea, în scurt timp, dacă şefii RAR vor bloca investiţia de 2,5 milioane de euro de la Hunedoara sau nu. Vom vedea dacă, după ce au fost stabilite toate detaliile, proiectul va pica, pentru simplul motiv că primarul nu e de coloratura politică de care trebuie acum. Sau, vom asista la o decizie corectă şi totul va fi realizat conform planului iniţial.

2 comentarii la „Primarul Hunedoarei cere demiterea directorului Marcela Grecu de la conducerea RAR Hunedoara

  • Primareee, da pe arion de la Apaprod lai uitat? Hai cu demiterea si la tutankamonu asta

  • …se pare că l-a uitat pă Arion de la Apaprod s-au i-o fi arătat pisica ( ” Bă ,ți-am angajat nevasta,ce mai tot vrei”)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura