Categories: ActualitateFlash

Primarul Haţegului, Nicolae Timiş, s-a înscris în PSD

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), s-a înscris, ieri, în PSD, la câteva luni de la pierderea calităţii de membru PNL. La eveniment a fost prezent şi preşedintele PSD, Victor Ponta, alături de liderul social-democraţilor din judeţ, deputatul Laurenţiu Nistor şi senatorul Cosmin Nicula. Bomba politică a fost ţinută secret mai mult timp, pentru că negocierile dintre edilul şef al Haţegului şi conducerea PSD s-au purtat câteva luni.

Promisiune faţă de edilul şef

„Sunt într-o vizită în judeţul Hunedoara. Am vrut să mă ţin de promisiunea făcută primarului din Haţeg, aceea că îi voi propune să se înscrie în PSD, să vină alături de noi, să fie candidatul USL pentru Primăria Haţeg. Nu se pune problema de gelozii acum. Vrem să aducem oameni de valoare, ca Nicolae Timiş, în USL. Nu putem să le oferim bani, cum face doamna Udrea, ca să se înscrie în PSD. Preşedintele PNL, Crin Antonescu este alături de mine în aceste decizii. Acolo unde organizaţiile PSD şi PNL nu se înţeleg, şi vor merge cu candidaţi separaţi, iar aceştia vor pierde, le vom desfiinţa. Mi-aş fi dorit să existe o soluţie ca şi Mircia Muntean să rămână în USL. Este grav că primarul Devei, al reşedinţei de judeţ, nu mai este membru al USL”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta.
Primarul Haţegului, Nicolae Timiş, a declarat că „am ales să mă înscriu în PSD, deoarece nu vroiam să părăsesc USL. Soluţia ca să rămân în USL era PSD. Nu te duci la un partid de 2 la sută”. Timiş a semnat ieri adeziunea la PSD.

Nistor nu l-a informat pe Moloţ

Singurul care părea că nu ştie nimic, ieri, în conferinţa de presă susţinută de liderii PSD, la Haţeg, a fost deputatul Laurenţiu Nistor. Întrebat dacă partenerul lui de coaliţie, liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Moloţ, a fost informat despre trecerea edilului şef din Haţeg la PSD, acesta a răspuns: ”Nu l-am informat pe Mircea Moloţ, pentru că nu am stabilit decât astăzi (n.r.-ieri) despre acest lucru”. Protocolul dintre PSD şi PNL, din cadrul USL, prevede ca nici una dintre formaţiunile politice să nu primească membri una de la cealaltă.
Contactat, primarul Devei, Mircia Muntean, exclus din PNL, a declarat că: „Rând pe rând, tot mai mulţi oameni se debarasează de Mircea Moloţ. Acum, cu trecerea lui Nicolae Timiş în rândul social-democraţilor, PSD i-a aplicat lovitura de graţie. Moloţ a ajuns piatra de moară a USL”. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Daca e cu foaie, atunci sa fie: Special pentru domnul Timis, din familia celor mai mari trasesisti politici din judetul Hunedoara:

    FOATE VERDE ANANAS, JAVREA-TI FOST-JAVREA-TI RAMAS!

  • Criza mare in cotetz !!!!
    Nu mai sunt, suine din categoria "tineret" ????
    Singurul reprezentant (Oancea) nu convinge !!!
    Sau oamenii grei , mai asteapta...!!!!
    "Samadaul" sede si se gindeste.
    Daca dispare judetul, nu-i mai ramine decit Deva.
    Mai asteptam !!

  • Timis joaca ultima carte a vietii sale. Cine dracu sa-l mai aleaga la Hateg la cat de bandit este el si slugoii lui . El crede ca lumea o sa voteze dupa bunul lui plac? Sau inca mai crede ca va fi pe viata ctitorul Hategului modern? Oricine v-a candida contra lui va castiga , pentru ca s-a rutinat s-a erodat si s-a facut de ras la maximum posibil. Averi colosale , vile , case de vacanta pe valea Hategului , in Austria, spagi grase de la fiecare afacere sau aprobare pe care au dat-o consilierii imbecili si slugarnici, escrocherii ordinare, tepe , afaceri mascate sub firmele lui Hofner, Gavre , Stefoni ,etc. Toti slugoii si neamurile lui sunt un si in functii peste tot , la spital , la bucura , la primarie ,la apaprod ,la trezorerie , ,la scoli , la liceu si se pare ca si pe la tribunal. vom trai si vom vedea ...

  • coane , ti-ai luat costum alb de gigolo , zici ca esti radu mazare de la constanta , cand de fapt tu nu esti decat o lichea , o naparca , un sobolan al postcomunismului , tu nu ai nici un dumnezeu , nici un principiu , si te inchini lui mamona si banului (public) , care l-ai supt cu sarg si l-ai bagat frumusel la jep , la tescherea , tie nu-ti pasa de nimeni , joci piese de teatru , hamlet e nimic pe langa ,, timis,, da sa nu uiti ca-ti vine vremea sa dai socoata , pdl -ul nu te-a luat ca sa nu se compromita cu tine , asa ca fratii psd -isti oricum erau slabi de tot cu baltean si cu maris , acu i-ai,, intarit,, tu bine de tot , sa-ti iei toata sleahta de slugoi la psd, cu batrancea, florescu , lia , gabro, (psd ist vechi)mitica ,matei , pensionarii care te iubesc , frate-tau sfantul iosif, unchit-o care era secretar de partid la fabrica de mobila din nalati, si mai ia si pe simeon ziaristul - bronzat la satra din paclisa , adu-l si pe mircea lepadat si lepadaturile lui si sa aduci comunismul la loc pe plaiurile hategului , gunoaielor aruncate de la un partid la altul ,, flamanzilor , nehalitilor , s-ar putea sa va sature pdl-ul cand o-ti ajunge la brisca lor.

  • suspendati licheaua si alegeri anticipate ! Domnule prefect daca aveti
    singe in instalatie,licheaua si-a pierdut calitatea de membru pnl pe listele caruia a castigat primaria,demiteti-l

  • Parca vad maine o bulina alba pentru "curajul de a se inscrie in PSD" mai ca as paria...

  • da este un traseit politic ,a fost in mai multe partide ,dar castiga alegerile pe forte propri ,nu conteaza partidul ,conteaza omul ,in toate partidele sunt oameni buni ,dar si gunoaie,sub pseudonimele de "cetateanu"" si"" deveanu'" se ascunde florin oancea care este o nulitate ,se ascunde sub o sigla de partid, timis castiga la hateg ,nu conteaza din ce partid este

  • adeca, ce se intimpla. sa revin cu o scurta alocotiune. ce oameni rai avem printre noi dragi tovarasi. nu mai sunt in judet oameni de bine. ieu sint primul jigolo al orasului. ieu sint sigurul om de bine al orasului Hateg. nu are rost sa va inervati ca ieu cistig tot indifirent cite voturi adun. am vorbit cu boc sa ma ajute si boc a intales ca ieu sint un fan al culorilor politice. nimeni nu se i-a de mine pentru ca sunt cel mai iubit. nu stiu de ce se tot agita lumea aici fiindca noi cei din politica nu ne scoatem niciodata peri albi. ieu am bani cit sa cumpar tot orasul sunt un primar de care fiecare are nevoie si sint un om de omenie. multumesc tovarasului ponta pentru ca a intales atasamentul meu fata de partid si multumesc tovarasului crin ca a intales ca ieu am fost un bun liberal chiar daca am uitat in cacialmaua pentru parlament. pentru tovarasul ponta am sa organizez la hateg o parada gay pentru ca asa spunea sa domnu iorgovan ca la PSD se aleg oamenii daca sunt gay sau masoni. ieu am ales colorea alba pretiniiiii stiu de ce. pentru tovarasul crin am sa strig in gura mare prin deva doar atita rusine mircea molot

  • acest om Timis este un Hot foarte mare , are apartament la Bucuresti , apartament in Austria in Orasul Linz , casa la Reea , (casa pentru ciobani ) fier vechi ,are afaceri dubioase cu firma din Hateg , de unde are bani ???????? de ce nul aresteaza nimeni ?