ComunitateFlash

Primarul Florin Oancea: Vrem să facem Deva strălucitoare şi ziua şi noaptea!

Adriana Năstase

Proiectul „Deva frumoasă!“ continuă. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), susţine că oraşul va căpăta o nouă faţă, mult mai luminoasă şi mai colorată. „Am promis că vom face din Deva un oraş strălucitor şi ziua şi noaptea şi asta vom face”, a spus edilul.

Iluminat şi la zonele verzi
„Venim cu un nou concept, continuăm campania de înfrumuseţare a oraşului. Vom avea iluminat şi pentru zonele verzi. Regândim toate zonele verzi, aranjamentele florale. Lucrăm cu firme specializate pentru asta, împreună cu cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală. Începem cu zona din Micro 15, de pe strada M. Eminescu, de la magazinul Profi, până la biserica de acolo. Toate părculeţele din municipiu vor fi populate cu arbori, fiecare zonă va fi personalizată. Venim cu magnolii, cu bonsai, care se pretează şi la noi, chiar dacă până acum nu s-a mers pe aceşti arbori”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Jardiniere Flower Dome
Anul trecut, în Deva au fost amenajate jardiniere Flower Dome în Piaţa Unirii, dar şi în Piaţa Victoriei, în faţa statuii ecvestre a lui Decebal. Anul acesta numărul jardinierelor Flower Dome se va înmulţi, ca să aducă mai multă culoare în municipiu. De asemenea, arborii uscaţi vor fi înlocuiţi cu alţii, maturi, cu înălţimi între trei şi cinci metri.
Administraţia locală vrea să realizeze şi jocuri de lumini, pentru a transforma municipiul Deva şi din acest punct de vedere.

11 comentarii la „Primarul Florin Oancea: Vrem să facem Deva strălucitoare şi ziua şi noaptea!

  • Inainte de a o face sa straluceasca,asfaltati toate strazile,sa nu mai circule lumea pe drumuri de tara!

  • Înainte de a da banii pe toate inutilitățile mai bine faceți WC-uri publice că put gangurile și fundațiile blocurilor din centru a pișat. Un oraș de 70000 de locuitori nu are toalete publice funcționale.

  • Esti un păcălici de primar.Mai bine ai face drumurile,noi nu circula pe broșuri ca tine.

  • Cheltuieli inutile. Parca se pierde contactul cu realitatea.

  • Incompetenta? ignoranța? Sau doar campanie ? In zona Ulpia este o mizerie de nedescris! se parchează pe trotuare, pe spatii verzi…Străzi pline de balți și gropi, treceri de pietoni invizibile, haos general.. si asta vine cu bonsai!!!

  • Florin Oancea, am sesizat pe platforma Deva24 de mai multe ori diverse probleme de facut in Deva, interventii urgente. Nici una nu s-a concretizat, nu ati miscat nimic desi ati zis acolo ca urmeaza….si au trecut anii…si dvs va ocupați de flori, spatii verzi . Ati promis că faceti piscină olimpică si sala polivalenta . Unde sunt? Sunt bune si florile dar faceti ceva trainic pt deveni. Succes.

  • Toate orașele se schimba, se modernizează, numai la Deva absolut nimic.

  • Adevarat domnule primar,ne-ati luminat si bisericile…BRAVO , saraca Biserica nici nu are bani,trebuia din banii nostrii ca ei…deh…nici impozite nu platesc…trebuiau desene pe cladiri,platite cu bani de mai bine le anvelopau…Apropo , de ce nu continuati programul de anvelopare,cel inceput de fostul primar P.Marginean ? Nu spune nimeni ca nu trebuie schimbata fata orasului in care traim , dar sunt alte lucruri prioritare.

  • Oancea sponsorizeaza boxerii interlopi condusi de puscariasul PERASIFON. Pt aia are bani, dar pt alte lucrari important nu. Huooo

  • Respect Neo! Lasa ca la necaz il sifoneaza si pe oancea

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura