FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea vrea să-i mute pe romii din Porcărie în zona Bejan

Sorina Popa

Scandalul care s-a iscat în Cartierul Grigorescu din municipiul Deva, din cauza romilor care trăiesc acolo, este pe cale să fie tranşat. În ultima perioadă, primarul Florin Oancea (foto) a trebuit să meargă printre locuitorii de aici, ca să liniştească apele, după ce certurile au escaladat în acest cartier între romi şi ceilalţi locuitori.
„Sunt două probleme aici. Una legată de condiţiile în care se trăieşte acolo. Noi discutăm de oameni. Nu discutăm că sunt români, francezi, nemţi sau romi. Toţi trebuie să trăiască în condiţii civilizate. Unii îşi pot permite, alţii nu îşi pot permite. Asta e viaţa. Dar, familiile defavorizate au copii şi nu puţini. Aceşti copii nu au nici o şansă, dacă societatea nu îi sprijină. Sunt copii care totuşi merg la şcoală şi obţin rezultate bune, şi va trebui să găsim o soluţie, ca să le creăm un nivel de trai relativ decent. De aceea, vom investi în locuinţe modulare, îi vom reloca. Sunt convins că prin această relocare vom reuşi să readucem liniştea în Cartierul Grigorescu. Sunt peste 200 de persoane aciuate în zona denumită Porcărie. Dar, vom reloca doar familiile care au documente care dovedesc că domiciliază în Deva. La rectificarea bugetară, vom stabili suma necesară pentru achiziţionarea locuinţelor modulare şi apoi îi vom muta în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Edilul şef al reşedinţei de judeţ a spus că a identificat deja terenul unde vor fi mutaţi romii din Porcărie. Acesta este în Cartierul Micro 15, zona Bejan. Oancea recunoaşte că scandalul este mare în zona Grigorescu şi a gândit o strategie de mutare a persoanelor recalcitrante.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura