FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea este pus pe fapte mari

Sorina Popa

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), are planuri mari de investiţii pentru acest an! Şeful de la Primăria Deva nu se plânge că nu are bani de investiţii şi susţine că o să se descurce cu ce are.

Şi învăţământul e pe primul plan
Edilul şef Florin Oancea spune că va continua unele lucrări de modernizare, de reabilitare a unităţilor de învăţământ din reşedinţa de judeţ. Astfel, pe lista de investiţii pentru acest an a Primăriei Deva se află: amenajare teren de sport la Liceul Tehnic „Transilvania“, modernizare teren sport la Liceul „Grigore Moisil“, reabilitarea infrastructurii şi echiparea Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna“, creşterea eficienţei energetice a clădirilor Colegiului Naţional „Decebal“, reabilitare Colegiul Tehnic „Dragomir Hurmuzescu“, creşă în curtea Colegiului „Regina Maria“ şi multe altele.

Alimentări cu apă şi canalizare
Mulţi deveni se plâng că nu au încă apă şi canalizare pe străzile unde locuiesc. Motiv pentru ca să se ia măsuri în cel mai scurt timp. Astfel, sunt cuprinse în planul de alimentare cu apă şi canalizare Aleea Cascadei, străzile Granitului şi Roci, prelungirile străzilor Hărăului, Brânduşei şi Strada Primăverii. Deşi suntem în anul 2019, sunt unele artere rutiere în reşedinţa de judeţ care nu sunt modernizate. De aceea, Florin Oancea spune că are în vedere modernizările străzilor Alunului, Valea Cernei Sântuhalm.
Creşterea energetică a blocurilor este o altă preocupare a primarului Devei, pentru ca facturile la energia termică să scadă cât mai mult pentru cetăţeni. De asemenea, un alt obiectiv pe care primarul Florin Oancea vrea să-l realizeze în acest an este crearea unui centru de zi pentru servicii de asistenţă comunitară.

Transport public modern şi confortabil
Transportul public în comun a crescut calitativ în ultimul an. Însă, edilul municipiului reşedinţă de judeţ vrea mai mult, şi are în vedere modernizarea sistemului de transport public prin reabilitarea infrastructurii. Linia verde va funcţiona şi la Deva în câţiva ani, în urma implementării proiectului european cu autobuzele electrice. Vom avea un transport fără poluare, cu vehicule ecologice, a afirmat primarul Florin Oancea.
Acestea sunt doar câteva din proiectele nu de mare anvergură, dar totuşi importante pentru cetăţenii Devei. MESAGERUL HUNEDOREAN va continua să vă ţină la curent cu tot ce înseamnă proiect investiţional în municipiu.

6 comentarii la „Primarul Florin Oancea este pus pe fapte mari

  • Din nou și iarăși minciuni!! A început campania???

  • Articol de 2 lei. Nimic nou / interesant. Cred că ar trebui început cu ***ățenia orașului, parcările ocupate de rable, etc. Și mai multă implicare a poliției locale în ceea ce privește parcările abuzive!

  • Bai Oancea…cum lasi sa construiasca centrul Carefour fara autorizatie de constructie?

  • PROIECTE MAJORE PENTRU UNITATILE DE INVATAMANT.VA SUGEREZ SA AVETI IN VEDERE SI REABILITAREA SI DOTAREA CABINETEELOR MEDICALE SI STOMOTOLOGICE SCOLARE SI A PUCTELOR SECUNDARE DE LUCRU; DIN INCINTA SCOLILLOR PRIMARE SI GINMNAZIALE SI A ACELOR DIN CADRUL GRADINITELOR.BATEM PALMA PENTRU EDUCATIIA SI SANATATEA LOCUITORILOR MUNICIPIULUI DEVA.FELICITARI DOMNULE PRIMAR .

  • Buna, Legat de amenajarea terenurilor de sport din scolile municipiului, cand eram tineri, ne adunam in fiecare sambata si duminica si jucam fotbal sau alte sporturi pe terenurile de sport ale liceelor din Deva.Acum sunt cateva licee din Deva care au terenurile reamenajate cu gazon artificial dar persoanele insarcinate cu paza institutiilor scolare respective nu permit accesul liber copiilor care vor sa le foloseasca.
    Sa nu se intample la fel si dupa reabilitarea celorlalte terenuri !
    Multumesc.

  • sala de sport la colegiul tehnic transilvania, fostul liceu auto care cuprinde si scoala gen. nr.3(scoala gimnaziala din dacia) e obligatorie de construit. acolo invata sute de elevi in 2 cladiri si nu au nici o sala de sport. lar terenulde sport de la scoala din dacia(fost sc. nr. 3) va chinuiti de 1 an jumate -2 ani si nu e finalizat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura