FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea a încercat noile autobuze care circulă în Deva

Sorina Popa

Ieri, primarul Devei, Florin Oancea, a invitat reprezentanţii presei la o călătorie cu noile autobuze care au fost închiriate de la Primăria Timişoara. De ieri, autobuzele sunt pe traseu, iar primarul a vrut să vadă dacă devenii sunt mulţumiţi de cum se circulă, de cum se poartă şoferii, dacă se respectă programul.

”Vrem ca transportul local să fie unul civilizat, iar numărul călătorilor care folosesc mijloacele în comun să crească. Am fost curios să văd cum se circulă cu noile autobuze. Diferenţele faţă de celelalte maşini sunt mari. Am avut o situaţie de criză, dar am trecut-o cu bine. Devenii vor un transport local de cea mai bună calitate. Şi asta au acum. Vom încerca să aducem îmbunătăţiri mereu. Şoferii sunt la costum, nu se mai ascultă manele în autobuze. Sunt convins că oamenii sunt mulţumiţi. Am ieşit şi eu, pentru a vedea cu ochii mei cum se desfăşoară transportul”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Toate traseele din Deva sunt acoperite, nu este nici o modificare nici de preţ, nici de orar, nici de trasee. Potrivit edilului şef, chiria pe care va trebui să o plătească societatea de transport a Primăriei Deva se ridică la 28-30.000 de lei pe lună, în condiţiile în care la Tirius Transtur se achita 65.000 de lei pe lună pentru efectuarea transportului local.
După cinci zile în care devenii nu au avut autobuze cu care să circule, transportul în comun funcţionează din nou la Deva.

3 comentarii la „Primarul Florin Oancea a încercat noile autobuze care circulă în Deva

  • Bună treaba. Este partea cea mai importantă sar mai există una (pentru un transport civilizat si eficient) şi anume afişarea programului de circulaţie pe fiecare linie. Concret trebuie afişate atât ora de plecare a primei curse din zi (de la capăt de linie) precum şi frecvenţa curselor (la câte minute apare un autobuz). Actualmente nu există nici o informare in acest sens. OBS. Anterior, în unele staţii au fost afişate orele de plecare a microbuzelor dar … „civilizaţia” unor cetateni a contribuit la deteriorarea sau ruperea afişelor de informare. Cred că unele camere de supraveghere trebuie orientate (sau amplasate) astfel încât să „prindă” şi staţiile de autobuz.

  • Daca ar fi doar chiria…
    Mai pune salarii, combustibil, intretinere, taxe, asigurari etc. Si ajungi la suma lunara.
    Afacere era daca achizitiona primaria mijloace de transport proprii.
    La Deva totul e pe chirie…spatii, parcari, autobuze…

  • Florine, de ce Deva nu are autobuzele ei? Ce inseamna haosul asta?cum e posibil ca Deva sa inchirieze: autobuze, patinoar, etc. si sa nu le aibe ale ei?Florin te.ai gandit ca at trebui sa oferi gratuitate timp de o saptamana devenilor pe mijloace de transport pt.diconfortul creat? In alte tari asa se face! Stii si tu asta…in caz de probleme se ofera recompensa cetatenilor. Sau doar banii te intereseaza?asteptam un raspuns caci doar esti primarul urbei.Bun, dai gratuitate elevilor, dar da o saptamana gratuitate tuturor cetatenilor, caci i-ai privilegiat de a circula o saptamana. multumesc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura