FlashPolitica si administratie

Primarul Florin Oancea a decis: Banii pentru luminiţele de sărbători merg la spitalul devean

Adriana Năstase

Anul acesta, mai mulţi primari au decis să renunţe la iluminatul festiv pentru sărbă­torile de iarnă, din cauza pandemiei. Banii, cei mai mulţi dintre ei, sunt redirecţionaţi către spitale, acolo unde se duce lupta contra virusului.
Edilul şef al municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a hotărât că reşedinţa de judeţ nu va avea luminiţe de Crăciun şi Revelion, iar banii vor merge către Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, pentru achiziţionarea de aparatură necesară în lupta contra virusului nou.
„Am fi dorit să ne bucurăm cu toţii de stră­lucirea sărbătorilor de iarnă. Din păcate, perioada dificilă pe care o traversăm ne impune o altă ordine a priorităţlor.Anul acesta, Deva nu va mai fi scăldată, ca în alţi ani, de luminile de sărbătoare care împo­do­beau oraşul. În acest an trebuie să fim solidari cu semenii noştri afectaţi de pandemie şi trebuie să ne asigurăm că toţi cei ajunşi în această situaţie au o şansă la viaţă.De aceea, am hotărât să propun Con­siliului Local ca banii destinaţi ilumina­tului festiv să fie redirecţionaţi pentru sănătatea devenilor. Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva a solicitat primăriei sprijinul pentru cumpărarea aparaturii medicale necesare salvării de vieţi omeneşti: aparate de ventilaţie mecanică, monitor de funcţii vi­tale, alte aparate medicale de care medicii şi pacienţii au nevoie în lupta cu această boală.
Am dat curs solicitării medicilor, am iniţiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pen­tru completarea fondurilor alocate Spi­talului Judeţean de Urgenţă, până la suma totală de 4.382.020 de lei, bani alocaţi doar în acest an spitalului. Banii vor fi alocaţi conform solicitărilor şefilor de secţii. Vă mulţumesc pentru omenia şi solidaritatea de care daţi dovadă şi vă asigur că, îm­preună, vom reuşi să trecem peste această perioadă dificilă”, a declarat primarul Florin Oancea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura