Categories: Actualitate

Primarul Florin Cazacu: Steagul României și al municipiului Brad a ajuns la 5.895 metri pe Vârful Uhuru, Kilimanjaro, Acoperișul Africii!

Primarul Bradului, Florin Cazacu și managerul Spitalului din municipiu, Ștefan Tiriteu, au cucerit vârful Kilimanjaro, într-o expediție formată din 19 români temerari.

Suportul psihic, vital
„Steagul cu îndemnul ardelenesc “No, gata? No, hai!” a fost dus pe Acoperișul Africii de Cazacu Florin și Stefan Tiriteu, după o ascensiune care a durat 6 zile. Deplasarea grupului format din 19 membri din România s-a făcut pe Ruta Machame, un traseu mai lung, ziua vâr­fului, 1 martie 2024, în­cepută la ora 2 noaptea, fiind extrem de epuizantă.
Lipsa oxigenului la altitudine și starea vremii sunt cele mai importante as­pecte care influențează major o ase­me­nea ascensiune extremă.
În momentele grele de pe parcursul expediției, suportul psihic oferit de mem­brii grupului a fost foarte impor­tant și a generat succesul întregii ac­țiuni! “Nu cucerești nicicând muntele. Nu te poți cuceri decât pe tine însuți” (James Whittaker)”, a scris edilul șef al Bradului pe pagina sa de Facebook.

Cel mai înalt din Africa
Masivul Kilimanjaro, cel mai înalt mun­te din Africa cu cei 5.895 de metri, este format din 3 mari stratovulcani inac­tivi. El nu este un munte în ade­vă­ratul sens al cuvântului, fiind un stra­to­vulcan gigantic care a început să se for­meze acum apro­xi­mativ 1 milion de ani în urmă. Există mai multe teorii cu privire la cum a dobândit acest nume. Una din­tre cele mai vehi­cu­late este cea a unui amestec de cuvinte în limbile Swahili (Kilima înseamnă mun­te) și KiChagga (Njaro ce se poate tra­duce drept alb sau albeață). Kilimanjaro se află în estul Africii, în Parcul Național Kilimanjaro. Kilimanjaro este format din trei conuri vulcanice: Kibo este vârful, Mawenzi la 5.149 și Shira la 3.962 de metri. În timp ce celelalte două forma­ți­uni vulcanice nu mai sunt active, ceea ce înseamnă că acestea au șanse foarte scă­zute să erupă din nou, Kibo se află doar în stare latentă astfel încât există posibi­li­tatea ca acesta să erupă din nou. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNȚ

    Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.…

21 de minute ago

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

15 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

21 de ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

21 de ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

21 de ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

21 de ore ago