Categories: Comunitate

Primarul din Toteşti face bilanţul primului său mandat

Magdalena Şerban

Primarul din Toteşti, Tiberiu Pasconi (foto), deşi aflat la primul său mandat, are multe de spus atunci când vine vorba de fapte. Îşi enumeră investiţiile, fără să se gândească prea mult, pentru că, după cum spune chiar el, ca prim om al locului, trebuie să acţionezi pe toate fronturile de lucru.

Asfaltări de străzi în trei sate
„Acum, asfaltăm străzile din satele Toteşti, Reea şi Cârneşti, reabilităm căminul cultural din Cârneşti, decolmatăm albia pârâului Cârlete şi suntem la faza de montat acoperiş la cele două case parohiale nou construite. Una este în Reea, în cazul acesteia, Primăria şi Consiliul Local Toteşti asigurând finanţarea sută la sută, iar cealaltă se află în satul Cârneşti, aici, bugetul local venind în ajutor cu 40 la sută din investiţie, restul fiind suportat din contribuţiile enoriaşilor, cărora doresc să le mulţumesc pe această cale, pentru că sunt mereu aproape de cele sfinte şi nu uită să treacă pe la lăcaşurile de rugăciune. Totodată, iluminatul public este pus la punct în toată comuna”, a precizat Tiberiu Pasconi, edilul din Toteşti.

Sunt investiţii care se văd
Pentru pietruirea unor drumuri agricole, s-a rupt câte ceva din bugetul local, ele acum fiind pe ultima sută de metri de execuţie, însă nu s-a dat uitării nici proiectul demarat pe Măsura 125 (modernizare drumuri de exploataţii agricole, în valoare de un milion de euro), contestat în instanţă în urma depunctării. Acum, se aşteaptă răspuns. Lista celorlalte demersuri făcute pentru finanţări e însă una destul de lungă. „Am depus pe PNDI, dar şi pe Fonduri de Mediu, un proiect pentru apă şi canal, ce vizează întreaga comună. Pe Măsura 313, am mai depus un proiect pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică în Toteşti (200.000 de euro), iar pe lângă toate acestea, mai avem încă patru programe guvernamentale accesate, declarate eligibile, dar aflate în aşteptarea finanţării“, a mai spus primarul.
Potrivit lui, pe principiul cine e harnic îşi face vara sanie, a început deja să asigure necesarul de lemne pentru anotimpul rece la câteva şcoli. Zgârcit la vorbă, dar nu şi la faptă, edilul nu vrea să vorbească decât despre proiecte aflate în derulare, şi mai puţin despre ce planuri are pentru dezvoltarea comunităţii. Nu de alta, dar sătenii nu cred decât ceea ce văd ochilor. Restul e poveste.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

7 ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

22 de ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

o zi ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

o zi ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

o zi ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

o zi ago