Comunitate

Primarul din Toteşti are cu ce se lăuda în materie de investiţii

Magdalena Şerban

Miercurea viitoare, cei mici, până la clasa a IV-a, vor primi darurile de Crăciun din partea administraţiei comunei Toteşti, în cadrul serbării ce va avea loc la căminul cultural din satul Păclişa.

„Noi ne-am pregătit cu peste 100 de pachete, dar le vom da şi celor a căror situaţie socială este precară, deci ajungem la 150 în total. Dacă ar fi să vorbesc despre anul ce se va încheia curând, aş avea cuvinte bune de spus, dar doar legat de partea investiţională, unde stăm chiar foarte bine. Am încercat, pe cât posibil, ca din bani europeni nerambursabili să ne punem în practică strategia de dezvoltare. Fie că i-am accesat pe axe directe de finanţare, fie pe linie guvernamentală, am reuşit să concretizăm proiecte pentru comunitate. Amintesc că lucrările sunt executate şi plătite la zi. Canalizarea este realizată în totalitate, reţeaua de apă circa 80 la sută, şi ar mai fi un procent de 20 la sută de rezolvat dintr-un program de modernizare de drumuri. Modernizarea infrastructurii rutiere, începută din bani de la UE, e realizată în procent de aproximativ 15 la sută şi continuă după ce vremea va permite, căminul din satul principal e în lucru, fiind prevăzută şi o recompartimentare interioară, iar pentru cel de la Reea, execuţia se află la avizare. Totul din fonduri de la UE. Ar mai fi construirea unei grădiniţe cu program prelungit prin PNDL (două grupe, respectiv un total de 40 de copii) care a început. A început şi construcţia unei capele la Cîrneşti, am achiziţionat un buldoexcavator şi mai sunt multe altele pe care le-am întreprins. La anul ne dorim şi e deja prevăzută construirea a două baze sportive, cu terenuri de fotbal sintetice, ar mai fi câteva drumuri de exploataţie agricolă ce necesită pietruire, două capele la două parohii, igienizare şi salubrizare a comunei în totalitate, decolmatarea afluenţilor etc”, a arătat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Acesta a mai precizat că funcţionarea instituţiei a suferit din pricina deficitului bugetar, dar are speranţe că 2020 va fi mai echilibrat, dacă alocările vor fi ca la carte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura