Dumitru Ioan Oprean (foto), primarul din Sântămăria Orlea, îşi pune problema investitorilor din zonă, aceştia reprezentând, pe lângă o proptă a economiei locale, şi furnizori principali de noi locuri de muncă.
„Avem doar depozite de mobilă, respectiv de haine second-hand, de materiale feroase şi neferoase, dar nimic pe partea de turism. Sunt bineveniţi pentru investiţii atât românii, cât şi străinii. Un francez este cel care a dat tonul, producând la Ciopeia, piese şi accesorii auto. Mai are doar 30 de angajaţi, dar e bine şi atât. În rest, mai există două-trei firme de transport şi mici magazine alimentare. Cultivarea produselor bio, care sunt foarte căutate pe piaţa externă şi fermele zootehnice, sunt alte afaceri ce pot fi dezvoltate în zona noastră. Facem tot posibilul să-i sprijinim pe cei care vor să investească în această zonă”, a declarat edilul şef din Sântămăria Orlea. (M. Şerban)
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…