Categories: Comunitate

Primarul din Rapoltu Mare nu promite, dar lucrează

Primarul comunei Rapoltu Mare, Octavian Roman (foto), nu a promis nimic comunităţii pe care o conduce de mai mulţi ani, la alegerile locale din 10 iunie. Cu toate acestea, edilul şef a reuşit să obţină un nou mandat, cel de-al patrulea, la primărie.
„Oamenii mă cunosc, ştiu ce am făcut până acum, şi cât de mult m-am implicat în problemele comunităţii. Ca atare, ei nu au avut nevoie de promisiunile mele, ci să fac ceva pentru săteni”, a declarat primarul Octavian Roman.
Pentru acest mandat, edilul şef din Rapoltu Mare şi-a propus să continue lucrările de canalizare în satele Rapolt, Bobâlna, Boiu şi Folt. Investiţia se derulează până în anul 2013. De asemenea, Roman vrea să continue lucrările de reabilitare a străzii interioare din satul Rapolţel, refacerea drumului comunal care leagă Foltul de drumul care face legătura dintre Simeria şi Geoagiu.
„În satul Boiu, trebuie reabilitată o arteră interioară, care duce la biserica ortodoxă şi cimitir, dar vom demara lucrările şi la căminul cultural de aici, singurul care a rămas nerefăcut. Mai am în plan refacerea trotuarelor, dar asta, după ce se finalizează canalizările”, a adăugat primarul comunei Rapoltu Mare, Octavian Roman. (A. Năstase)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

19 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

19 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago