Categories: Comunitate

Primarul din Rãchitova încheie un mandat bogat în investiţii

Magdalena Şerban

Comuna Răchitova a avut parte în timpul mandatului de primar al lui Eugen Dorel Băiconi (foto) de cele mai multe şi mai valoroase investiţii din istoria comunei.

„În 2012 am rezolvat reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din Vălioara, am executat reparaţii la drumurile spre păşuni, am achiziţionat cinci staţii de autobuz şi am extins reţeaua de iluminat în satul Ciula Mare. Anul următor am dus la îndeplinire amenajamentul silvic, am achiziţionat veselă  pentru căminele culturale din Boiţa, Vălioara şi Ciula Mare, am reparat drumurile spre păşuni şi am cumpărat un picon buldoexcavator şi o cupă mică pentru buldoexcavator. Am elaborat strategia de dezvoltare a comunei şi am demarat proiectul integrat, cu finanţare din fonduri europene în valoare de 2,5 milioane de euro. Astfel, am putut accede la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare în Ciula Mare, Ciula Mică, Boiţa şi Vălioara (circa 20 de kilometri), la modernizarea căminului cultural din Răchitova şi a celui din Ciula Mică, precum şi la înfiinţarea şi dotarea unui centru de asistenţă după programul şcolar de tip “After -School”. Anul 2014 a efectuat iar reparaţii la drumurile spre păşuni, curăţirea păşunilor, reparaţii la drumurile de interes local şi consolidarea bisericii ortodoxe Ciula Mare. În 2015 am cuprins modernizarea sediului primăriei, graţie unui proiect cu finanţare europeană demarat prin Grupul de Acţiune Locală, am dotat căminele culturare din Boiţa, Vălioara şi Ciula Mare, am asigurat reparaţii la drumurile spre păşuni şi la cele de interes local. Am mai realizat un dig de sprijin în satul centru, am consolidat drumurile DC 98 Boiţa şi DC 99 Vălioara şi am sprijinit biserica ortodoxă din Ciula Mică, pentru reparaţiile făcute la acoperiş. În anul curent ne-am ocupat de branşamentele la apă pentru locuitorii din satele Ciula Mare, Boiţa, Ciula Mică şi Vălioara (286 de branşamente) şi de achiziţionarea de veselă pentru căminele culturale din Răchitova şi Ciula Mică”,  a enumerat investiţiile, Eugen Dorel Băiconi, primarul din Răchitova.
Referitor la ceea ce mai rămâne de făcut în următorii ani, primarul a amintit de introducerea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare în satul Răchitova, modernizarea dispensarului uman din comună, continuarea modernizării infrastructurii rutiere din toate satele aparţinătoare, reabilitarea  turnului medieval din satul Răchitova, terminarea reabilitării caselor de cult, construirea a două terenuri sintetice multifuncţionale de sport, şi anume unul la şcoala Generală  clasele I – VIII din satul de centru şi unul la baza sportivă din Ciula Mare. Bineînţeles, necesităţile sunt multe, iar obiectivele de atins sunt numeroase, însă hopul cel mare este identificarea şi atragerea surselor de finanţare. Ţinând cont de infuzia de bani guvernamentali şi europeni pe care primarul a reuşit să-i aducă până acum, lucrurile sunt rezolvate pe jumătate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…

11 ore ago

Bulina neagră

P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.

11 ore ago

Complexul Energetic Valea Jiului are un nou director general

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director ge­ne­ral în persoana…

11 ore ago

Lucrările de la Centrala Electrică Mass Mintia, în întârziere

Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…

11 ore ago

Condamnat la opt ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl cu o lovitură de pumn

Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…

11 ore ago