Politica si administratie

Primarul din Petroşani vrea ca municipiul să iasă mai repede din carantină

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), a venit, din nou, cu o soli­citare către prefectul de Hunedoara. Pentru că incidenţa cazurilor de Covid a scăzut în municipiu sub 6 la mia de locuitori, Ridzi a cerut să fie ridicată carantina. Precizăm că ieri incidenţa era în Petroşani de 5,91 la mia de locuitori.
Edilul şef al Petroşaniului spune că i-a cerut prefectului, ca în cazul în care inci­denţa va fi tot sub 6, municipiul să fie scos din carantină mai repede de termenul sta­bilit, de 14 zile.
„Vă rog, aşadar, stimaţi locuitori ai muni­ci­piului Petroşani, să dăm în continuare dovadă de responsabilitate, să respectăm măsurile de protecţie sanitară şi regulile sta­bilite la nivel naţional, astfel încât să ne putem relua, în cel mai scurt timp, vieţile şi ac­tivităţile economice, aşa cum se în­tâm­pla înainte de decretarea stării de carantină pe raza municipiului Petroşani.
Autoritatea publică locală va continua să ia toate măsurile necesare pentru pre­ve­nirea şi limitarea, pe cât posibil, a răs­pân­dirii virsului SARS – Cov – 2”, a spus pri­ma­rul municipiului Petroşani. (A. Năstase)

One thought on “Primarul din Petroşani vrea ca municipiul să iasă mai repede din carantină

  • Asteapta ora 13-30.03.2021, o sa-ti iasa solicitarea pe ochi,duminica nu s-au facut teste si a scazut putin! Ridzi,cine te sfatuieste sa ai asemenea iesiri,isi bate joc de tine! Esti in eroare,papitoiule!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura