Politica si administratie

Primarul din Luncoiu de Jos, la a patra învestire în fruntea comunei

Magdalena Şerban

Şi la Luncoiu de Jos, primarul ales şi membrii noului Consiliu Local au depus jurământul de credinţă, promiţând astfel în mod oficial că în următorii patru ani se vor afla în slujba cetăţenilor comunei.
Festivitatea de investire a avut loc la căminul cultural din satul central, la ceremonie participând preşedinta Jude­că­toriei Brad, Monica Rogoveanu, precum şi prefectul jude­ţului, Călin Petru Marian. ,, Le mulţumesc tuturor pentru alegerea exprimată prin vot şi aş vrea să asigur comunitatea că, alături de consilieri, o să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a rezolva problemele cotidiene cu care lumea se con­fruntă şi pe care ni le semnalează. Consiliului Local actual numără opt reprezentanţi ai PNL, doi de la PSD şi unul de la PMP. Votul politic a mers la PNL în cuantum de 67 la sută pentru consiliul local. Faptul că am fost votat de 80 la sută din rândul participanţilor la urne, ajungând astfel la al patrulea mandat de primar al comunei, nu doar că îmi oferă certitudinea că oamenii şi-au investit toate speranţele în mine, ci mă obligă să realizez şi mai multe în următorii ani. Crezul meu rămâne acela că se poate vorbi de un nivel foarte bun de dezvoltare atunci când utilităţile principale sunt soluţionate sută la sută şi în toate localităţile aparţinătoare. De la apă, la canalizare şi gaz metan, până la asfaltarea uliţelor. Nu renunţ la accesarea fondurilor euro­pene şi a axelor guvernamentale care s-au dovedit esenţiale în demararea multor investiţii majore, tocmai pentru a ajunge la acest nivel la care fac referire. Bugetul local e limitat, din păcate, fiind unul absolut normal pentru o co­mună destul de mică, aşa cum suntem noi”, a afirmat Călin Dud, primarul din Luncoiu de Jos.
Acesta le cere scuze cetăţenilor, deoarece condiţiile im­puse de autorităţi nu au permis ca evenimentul să găz­du­iască mulţi participanţi, fiind restrictive mai ales pentru că
s-a desfăşurat într-un spaţiu închis. ,,Este o anomalie ca să ţii la distanţă taman oamenii care te-au pus în fruntea lor şi ţi-au oferit toată deschiderea. Dar suntem obligaţi să aplicăm regulile de distanţare socială şi nu vrem să facem rău nimănui. Ştiu că populaţia înţelege contextul şi nu îşi închipuie nimeni că am închis porţile. Am un gând pe care aş vrea să-l transmit sub formă de rugăciune: Doamne, ocroteşte Luncoiu de Jos! ”, a mai afirmat primarul reales.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura