Primarul din Gurasada stã bine cu încasãrile

  Magdalena Şerban

La Gurasada, taxele şi impozitele localnicilor nu se lasă aşteptate nici în acest an. Potrivit primarului comunei, Silviu Nan (foto), încasările cele mai mari se înregistrează în primul trimestru al fiecărui an (peste 50 la sută), datorită zeciuialei, după cum spune chiar el, adică procentul de 10 la sută, cât însumează reducerea oferită persoanelor fizice.

“Nu avem probleme cu încasările din acest an. Din păcate, există şi câteva persoane care au rămas fără loc de muncă şi nu au de unde achita, precum şi persoane plecate de la noi, dar care mai au ceva proprietăţi în zonă. În general, plăteşte lumea. Până acum, de exemplu, avem un procentaj de încasare de 80 la sută. Anul trecut, l-am finalizat cu peste 90 la sută la capitolul încasări de taxe şi impozite. Se cam plăteşte în primul trimestru al fiecărui an, adică până în 15 martie, pentru că oamenii încă mai au ceva bani atunci, din primăvară începând, muncile agricole, iar finanţele fiind direcţionate către acestea”, a spus Silviu Nan, edilul-şef al comunei Gurasada. Tot el a mai precizat că nici firmele ce-şi desfăşoară activitatea pe raza comunei nu fac necazuri, ele achitând, de obicei, trimestrial. Sumele provenite de la acestea ating câteva zeci de mii de lei, ceea ce reprezintă un suport pentru bugetul local. Primarul mai vine şi cu o veste bună: de trei ani nu s-au majorat taxele la Gurasada şi se pare că şi în 2013, se va merge tot pe vechea grilă. Pentru restanţieri, are o singură rugăminte şi anume, să facă un efort pentru a încheia pe zero anul 2012. Dacă administraţia locală nu are bani, spune el, nici investiţiile nu au cum să meargă strună.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

5 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

5 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

5 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

5 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

6 ore ago