Categories: Actualitate

Primarul din Dobra mizează pe banii de la UE pentru introducerea gazului metan

Magdalena Şerban

După ce conducerea comunei Dobra a primit avizul de principiu de la Transgaz SA pentru acordarea accesului la sistemul naţional de transport al gazelor naturale, s-a trecut la măsurători şi întocmirea studiului de fezabilitate, iar zilele următoare va avea loc şedinţa de Consiliu Local în baza căreia se va vota asocierea cu comuna Ilia, în vederea accesării finanţării.
„O asociere de tip ADI (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară) este prioritară, deoarece singuri nu ne putem încadra la prag­ul minim de 5.000 de locuitori, res­pectiv 3.000 de focuri. Prin urmare, vom trece pe ordinea de zi cu precădere acest de­mers, pentru a parafa acordul de par­te­neriat cu comuna vecină Ilia, ca mai apoi să depunem imediat SF-ul pentru solicitare de finanţare. Alimentarea cu gaz presupune racordarea unui modul amplasat la limita administrativ-teritorială a localităţii Stân­ceşti-Ohaba, prin intermediul unei conducte de racord de înaltă presiune, în lungime de circa 13,7 kilometri. Racordarea ar urma să se realizeze în conducta de înaltă presiune Simeria-Mintia. Se pretează toate satele aparţinătoare comunei noastre şi chiar ne dorim să nu existe diferenţe în crearea unor astfel de oportunităţi de dezvoltare locală. Toţi cetăţenii trebuie să aibă drepturi egale şi facilităţi identice. Ţinând cont că lemnul de foc se scumpeşte de la an la an şi de cele mai multe ori este transportat cu greu, tăiat şi depozitat, gazul va fi o soluţie de viitor“, a afirmat Ovidiu Pădurean (foto), primarul din Dobra.
Deşi iniţial s-a discutat ca despre o posibilă sursă validă de finanţare ce părea să fie noul Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL III), acesta se lasă prea mult aşteptat, iar între timp a apărut o altă por­tiţă, de data aceasta una europeană (Programul Opera­ţional Infrastructura Mare), ce urmează să fie deschisă de către noua asociere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sudul județului este locul numai bun de do­sire a mizeriilor im­por­ta­te de peste mări și…

o oră ago

Bulina albă

Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…

o oră ago

Bulina neagră

Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…

o oră ago

Incendiu la Sântămăria Orlea

Echipaje de stingere de la sub­unitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…

o oră ago

Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat

O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…

o oră ago

Bărbat reţinut după ce câinele său a muşcat o femeie, într-un bloc din Deva

Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…

o oră ago