Primarul din Densuş, pregãtit de luptã cu sistemul „nesimţit”

Nicolle Ebner

În aşteptarea verdictului privind obţinerea unei finanţări în valoare de 1,2 milioane euro, depus anul trecut, pe măsura 3.2.2., şi care prevede repararea câtorva străzi, construirea a două săli de sport în localităţile Densuş şi Peşteniţa şi a unui cămin de bătrâni, primarul comunei Densuş, Sorin Ştefoni (foto), nu stă cu braţele încrucişate, ci realizează proiecte, pe bandă rulantă.

„Finanţarea trebuie smulsă cu arcanul”

„La termenul din 15 aprilie, am depus un proiect, de data aceasta pe măsura 1.2.5., pentru dezvoltarea infrastructurii agricole. Este vorba de opt kilometri de drum, care deservesc 800 de hectare de păşune şi peste 1.000 de hectare de terenuri agricole, drumuri ce vor fi pietruite şi apoi acoperite cu un asfalt uşor, de cinci centimetri grosime. Valoarea proiectului este de 1,5 milioane de euro şi sper să reuşim să-l aplicăm încă din acest an, să nu aşteptăm după finanţare, ca în cazul proiectului depus pe măsura 3.2.2., la care nici acum nu avem un răspuns”, spune primarul comunei Densuş, Sorin Ştefoni. Edilul este optimist din punct de vedere al obţinerii banilor de la Uniunea Europeană, chiar dacă finanţarea „trebuie smulsă cu arcanul”. Dar, şi optimismul primarului are o limită, mai ales că îl împing de la spate datoriile către terţi. „Trebuie să plătim specialiştii care au realizat studiile de fezabilitate, proiectele, ridicările geo şi topo. Dacă nu primesc sumele pentru proiectele declarate eligibile, atunci mă văd nevoit să ne împrumutăm de la bănci. Sunt servicii executate, pe care sunt obligat să le plătesc”, mai declară primarul comunei Densuş. Primul gospodar al comunei este pregătit pentru ce este mai rău. „Suntem la concurenţă cu primarii din toată ţara şi în cazul în care finanţările pe măsura 3.2.2. se vor acorda pe criterii politice, sunt pregătit să mă lupt pentru dreptul la o viaţă mai bună a comunităţii mele, până în pânzele albe. În cazul în care voi fi nedreptăţit, voi contesta rezultatele”, a adăugat primarul Sorin Ştefoni.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

9 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

9 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

10 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

10 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

10 ore ago