FlashPolitica si administratie

Primarul Devei, Florin Oancea, susţine cu toată tăria funcţionarea Termocentralei Mintia

 

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat în repetate rânduri că susţine funcţionarea Termocentralei Mintia cu orice preţ.
Şi, ca să nu fie doar nişte vorbe, edilul şef a propus recent un proiect de hotărâre Consiliului Local, pentru aprobare a unui împrumut pe care să-l ia instituţia pentru plata subvenţiei agentului termic.

”Împrumutul îl luăm de la Ministerul Finanţelor“
„Scopul este să achităm subvenţia pentru apa caldă şi căldură. Sunt peste 4.500 de apartamente în municipiul Deva racordate la sistemul centralizat de termoficare, plus şcoli, instituţii, Spitalul Judeţean, agenţi economici. Am luat decizia să sprijin Termocentrala Mintia şi asta facem. Vom lua un împrumut de 440.000 de lei pentru plata subvenţiei pe două luni pentru Termocentrala Mintia”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Are probleme financiare
Se ştie că Primăria Deva a mai achitat, în avans, Termocentralei Mintia, subvenţia pentru energia termică livrată în sistemul centralizat din municipiu pentru întreaga perioadă de iarnă. Decizia a fost luată de primarul Florin Oancea, astfel încât compania să poată fi ajutată cu fondurile necesare pentru achiziţia de cărbune.
„Ştim foarte bine că au mari probleme financiare. De la 1 ianuarie, două mine din Valea Jiului se vor închide. Au probleme cu stocurile de cărbune (n.r.-Termocentrala Mintia) şi, pentru că am avut mai multe discuţii şi întâlniri de lucru cu prefectul judeţului şi cu reprezentanţii CEH, am hotărât să venim, în măsura posibilităţilor locale, în sprijinul Mintiei“, declara anul trecut, într-o conferinţă de presă, primarul Florin Oancea.
Valoarea subvenţiei calculată pentru intervalul noiembrie 2018-martie 2019 s-a ridicat la 1,2 milioane lei, iar banii au provenit dintr-un împrumut pe care Primăria Deva l-a contractat cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice.
”Nu putem lăsa şcolile, spitalul fără căldură!”
”Nu putem accepta ca mii de locuinţe din Deva, racordate la sistemul centralizat, să rămână fără căldură şi apă caldă! Este de neconceput ca şcolile din Deva şi Spitalul Judeţean să rămână fără apă caldă şi căldură! Nu putem fi de acord ca 700 de angajaţi ai Termocentralei Mintia să rămână fără locuri de muncă”, susţine Florin Oancea, edilul şef al reşedinţei de judeţ.
”Ca primar al municipiului Deva, alături de întreaga administraţie şi de Consiliul Local am venit în sprijinul Termocentralei Mintia. Pentru ca populaţia să nu resimtă creşterea (dublarea) tarifelor la energia termică, am propus Consiliului Local, la începutul anului, suportarea din bugetul local a diferenţelor de tarif, prin subvenţie, în sumă totală de 1.200.000 lei. Am purtat un dialog constant, la nivelul prefecturii, pentru susţinerea funcţionării Termocentralei Mintia”, a adăugat primarul municipiului Deva.
Soluţii pentru Mintia
Primarul Florin Oancea a participat în urmă cu mai multe săptămâni la un miting al sindicaliştilor de la Termocentrala Mintia, arătându-şi susţinerea pentru funcţionarea acesteia. „Sunt mii de oameni care depind de funcţionarea Termocentralei Mintia. Tot ceea ce depinde de mine, ca primar, voi face. Am luat un credit de 1,2 milioane lei din care am plătit anticipat subvenţia pe toată perioada iernii pentru ca Termocentrala Mintia să-şi poată procura cărbune. Am pregătit o adresă pe care o vom înainta către premierul Viorica Dăncilă, ministrul Energiei, Anton Anton, şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, în care vom solicita să ne primească la discuţii împreună cu cei de la Termocentrala Mintia, pentru că sunt soluţii ca termocentrala să nu se închidă. Eu sper că nu-şi vor bate joc de o centrală care funcţionează de atâţia zeci de ani“, declara, la acel miting primarul municipiului Deva.(Sorina Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura