Primarul Devei, dat în judecatã de foştii colegi de partid

Sorina Popa

Preşedintele PNL Deva, Florin Oancea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, împreună cu Mircea Moloţ, Sandu Borbeanu şi Tiberiu Balint, l-au dat în judecată pe primarul Devei, pentru calomnie.
Primarul Mircia Muntean (foto) i-a acuzat pe liderii locali ai PNL, imediat după Sărbătorile Pascale, că folosindu-se ilegal de numele său, ştampila şi antetul Primăriei Deva, ar fi lipit afişe în oraş, prin care oamenii săraci erau invitaţi la sediul autorităţii locale, de unde ar fi urmat să primească ajutoare alimentare cu ocazia Paştelui, ceea ce nu s-a întâmplat. „De câte ori Mircia Muntean ne va acuza şi nu va avea probe, de atâtea ori îl vom acţiona în instanţă. Dacă până acum, primarul a tot vorbit fără el, acum, va trebui să răspundă pentru acuzaţiile pe care ni le aduce. Nu vom tolera nici un atac al lui”, a afirmat Oancea.

Doar 7 lei pe zi  pentru o persoană asistată

Preşedintele liberalilor deveni a mai spus în conferinţa de presă că Nicolae Oprean, unul dintre cei care urmează pe lista aleşilor locali ai PNL pentru Consiliul Local Deva, este omul primarului. „Mircia Muntean vrea să vină Oprean pe postul de consilier local, deoarece îl ajută pe acesta să-şi achite rata lunară, care se ridică la 66.000 de lei, pentru cantina socială, care a cumpărat-o de la primărie, iar în schimb, va vota cum spune primarul. Oprean a achiziţionat imobilul de la primărie, iar din profitul obţinut din mâncarea săracilor, plăteşte rata. Dar, se cheltuie doar 7 lei pe zi pentru o persoană asistată, mai puţin decât pentru un câine, pentru care sunt necesari 13 lei pe zi, pentru hrană”, a adăugat liderul PNL Deva. Pe de altă parte, Oancea a spus că viceprimarii Devei, Marcel Morar şi Cosmin Costa, vor fi daţi şi ei afară din partid şi îşi vor pierde funcţiile. „Cei doi nu vor termina mandatul ca membri PNL, dar nici ca şi viceprimari. Cei doi nici măcar să fure nu ştiu”, a declarat Oancea.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Cearta intre acesti derbedei pune in evidenta toata mizeria morala a celor care au ajuns in functii de conducere in Deva, cu sprijinul unor jigodii care i-au folosit servindu-le tot felul de oportunitati de praduire a banului public. Niste incompetenti, lipsiti de educatie si cvasi analfabeti, niste mincinosi, niste tupeisti. Culmea, toti s-au invartit prin Primarie, cu totii au fost tovarasi in a face tot felul de magarii. Ironia sortii, prostimea i-a votat si ii va mai vota, de buna voie si nesilita de nimeni sau pentru un kil de zahar, unu' de ulei si niste focuri de artificii si concerte de-a moaca! O menajerie: Mircia Muntean, Mircea Molot,Oancea, Ardeleanu, Morar, Costa si toti cateii de pe langa ei. Sa nu creada cineva ca aceste javre sunt numai la PNL! Asemenea lor sunt la toate partidele, niste vampiri in stare de orice pentru propria imbogatire.

  • OANCEA tu sti sa furi?ai inceput cu fraudarea examenelor la facultate unde ai trimis pe sofer in locul tau,eu zic sai dai pe toti afara din pnl sa ramai tu cu soferul si cu turnatorul la securitate MOLOT, am si un slogan de campanie electorala pentru tine '' cine la securitate nu a turnat ,din pnl afara va fi dat''

  • Oancea stie sa fure si este ofensat ca cei doi "colegi "ai sai nu stiu si stau la primarie doar ca sa lucreze in folosul cetateanului.
    Oancea de cand nu mai e la primarie si nu mai poate sa fure , are datorii la stat ,este executat silit pentru diverse magarii si nu prea suporta aceasta stare, de fapt el doreste sa se reintoarca si sa fure cu maiestrie din nou . "La vremuri noi tot noi " asta e sloganul lui Oancea .

  • Mircia trece la UNPR si ia din nou primaria.
    Ce va face Molot cu Oancea? Poate il ajuta sa mai scoata un CD cu manele.
    Si uite asa liberalii mai pierd o primarie...pe mana unui turnator nenorocit.

  • Catre Eu.Dupa ton ,nu esti prea convins.As spune chiar deloc.In definitiv nu te prea inteleg.Te bucuri sau esti suparat?Pe cine asti suparat? S-ar parea dupa tonul tau ca de fapt esti suparat pe Mircia!

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

2 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

22 de ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

23 de ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

23 de ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago