Politica si administratie

Primarul Dan Bobouţanu: După câştigarea alegerilor nu ne-am culcat pe o ureche, muncim în continuare

Adriana Năstase

Consiliul Local al municipiului Hunedoara a fost convocat ieri în şedinţă extraordi­nară, pe ordinea de zi aflându-se proiecte privind rectificarea bugetului local al municipiului Hunedoara, rectificarea bugetului de ve­nituri şi cheltuieli pe anul 2020 al insti­tu­ţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, aflate în subordinea şi fi­nan­ţarea CL Hunedoara.
De asemenea, s-a votat şi un proiect de hotărâre privind aprobarea DALI (documen­taţia de avizare a lucrărilor de intervenţii) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare spaţii pentru servirea mesei de prânz, săli «Atfer school» şi dotării unor cabinete medicale la unităţi de învăţământ primare şi gim­na­ziale” – Modernizare Şcoala Gimnazială Nr. 2 Hunedoara – Corp B şi construire teren de sport multifuncţional, cabinete Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corpuri A şi B, aferentă proiectului „Amenajare spaţii pentru servi­rea mesei de prânz, săli «After school», rea­bilitare terenuri de sport, dotare cabinete stomatologice şi cabinete medicale în Şcoala Gimnazială Nr. 1 şi Şcoala Gim­nazială Nr. 2 din municipiul Hunedoara. Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii pri­vind aprobarea DALI şi a indicatorilor tehnico-economici şi a proiectului pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea/mo­der­nizarea/dotarea unităţilor de învă­ţă­mânt antepreşcolar şi preşcolar din mu­nicipiul Hunedoara, Grădiniţa cu Program Pre­lungit „Piticot”.„
„După câştigarea alegerilor, nu ne-am culcat pe o ureche şi nici nu ne-am oprit din muncă. Drept dovadă – această şedinţă extraordinară, în care consilierii locali din mandatul 2016-2020 sunt convocaţi să voteze proiectele pentru investiţii în edu­caţie, respectiv reabilitarea unor şcoli şi a grădiniţei „Piticot”. Sunt proiectele cu care am venit în faţa hunedorenilor în urmă cu patru ani şi pe care le ducem la bun sfârşit. Consiliul local are un mandat de îndeplinit şi până la învestirea noului consiliu, con­tinuăm să votăm proiectele pentru dezvol­tarea Hunedoarei”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura