Primarul comunei Băcia este mulţumit de bugetul pentru acest an

Primarul comunei Băcia, Florin Alba (foto), este mulţumit cu bugetul local pe care-l are la dispoziţie în acest an, pentru a realiza proiectele pentru comunitatea locală.

”Una peste alta, sunt mulţumit de bugetul pentru acest an. Oricum, dacă vom întâmpina probleme, vom putea apela la Consiliul Judeţean şi la Finanţele Publice. Faţă de anul trecut, bugetul local este mai mare cu 17-18 la sută. Sunt mai mari alocările de la Consiliul Judeţean şi Direcţia de Finanţe. Avem în acest an o creştere şi la cheltuielile cu salariile angajaţilor, pentru norma de hrană. În ceea ce priveşte veniturile, acestea sunt aproape la fel ca în 2018”, a declarat primarul Florin Alba.
În comuna Băcia sunt în lucru, sau au fost finalizate mai multe proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba de modernizarea sistemului de iluminat public, reabilitarea şi execuţia a 10 kilometri de trotuare şi patru kilometri de asfalt care va fi turnat pe drumurile din comună. De asemenea, în scurt timp demarează proiectul în valoare de 1,2 milioane de euro pentru canalizare. Şi sediul primăriei din Băcia va fi modernizat şi extins. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago