Comunitate

Primărița din Vălișoara mizează pe modernizarea drumurilor

Magdalena Șerban

Și la Vălișoara se urmărește accesarea unor proiecte prin Programul Național „Anghel Saligny”, axă de finanțare ce presupune investiții în cuantum de 50 de miliarde de lei, cu alocare prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru perioada 2021 – 2028.

Atragerea banilor europeni sau guvernamentali rămâne o prioritate
“Ne dorim modernizarea a opt drumuri comunale și străzi, în lungime totală de 6,803 km. Valoarea solicitată la plată, conform devizului general actualizat este de 12.093.127 de lei. Suntem optimiști și sperăm să primim finanțarea solicitată, întrucât un astfel de demers ar aduce un mare beneficiu locuitorilor, dar ar constitui, în egală măsură, și un pas important în dezvoltarea întregii zone din care unitatea noastră administrativ-teritorială face parte. Cetățenii merită să trăiască într-un spațiu care se dezvoltă inteligent și armonios și trebuie găsite toate pârghiile pentru creșterea calității vieții. Așa cum este prevăzut în Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei Vălișoara, pentru perioada 2021-2027, atragerea de fonduri europene, guvernamentale sau de orice natură, reprezintă o prioritate și este considerată o soluție absolut necesară pentru a rezolva probleme majore din comunitate, mai ales din pricină că bugetul propriu nu poate susține finanțarea unor astfel de investiții majore, care implică sume considerabile”, afirmă primarul din Vălișoara, Camelia Bedea (foto).

Se vor acoperi nevoile din teritoriu
Pe de altă parte, trebuie spus că nota de fundamentare a programului „Anghel Saligny” stipulează ca argument de bază faptul că un asemenea demers se va dovedi un sprijin real în recuperarea decalajelor de dezvoltare apărute între judeţe şi în asigurarea modernizării serviciilor publice la care să aibă acces populația României. De altfel, atât vechiile axe, cum sunt PNDL I și PNDL II, au avut în vedere același principiu conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de utilități: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. În 2013, toate programele de investiții derulate de ministere au fost unificate în PNDL, bugetul său fiind de 17,6 miliarde de lei. A doua fază a PNDL a demarat în 2017, iar bugetul său a ajuns la 30 de miliarde de lei. Acesta a fost gândit de către guvernarea PSD de la acea vreme.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura