Comunitate

Primarii hunedoreni, despre legea prevenţiei în sănătate

Liberalii Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu, Lucia Varga şi Horia Cristian au depus la Parlament un proiect de lege privind activitatea de prevenţie în sănătate. Deşi aspru criticat de către o bună parte din aleşi, documentul are susţinerea a 128 de parlamentari din mai multe formaţiuni politice.
Propunerea care se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor până la începutul lunii martie naşte însă multe controverse, prevăzând că pacienţii care refuză programele de prevenţie riscă să suporte costurile tratamentelor. „Cetăţenii pot refuza în scris serviciile de prevenţie, însă în cunoştinţă de cauză, fiind avertizaţi că, dacă se vor îmbolnăvi pentru că nu au participat la programe de prevenţie, vor suporta parţial sau total costurile tratamentelor”, a explicat deputatul PNL Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii. Autorităţile ar urma să elaboreze un Program Naţional de Prevenţie multi-anual, finanţat cu nu mai puţin de 10 la sută din sumele alocate sistemului naţional de sănătate. În plus, ar urma să fie înfiinţată Agenţia Naţională de Prevenţie în Sănătate, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, care se va ocupa de întocmirea programului şi de aplicarea lui. Cei care contribuie activ la menţinerea sănătăţii lor pot beneficia de stimulente financiare, iar potrivit iniţiatorilor, scopul legii nu este penalizarea cetăţenilor, ci de a-i informa, responsabiliza şi încuraja să participe la programele de prevenţie în vederea reducerii riscului de îmbolnăvire, în condiţiile în care România este o ţară cu risc mare la acest capitol.
Primarul din Gurasada crede că trebuie regândit totul04 Silviu Nan - Primar Gurasada  1874
„În momentul de faţă nu cred în reuşita programului. E foarte bine ca orice cetăţean să prevină orice tip de boală, nu asta este problema, ci faptul că populaţia nu a fost educată în acest sens. Nu până acum. Întâi, trebuie bine inoculată ideea, astfel încât fiecare să conştientizeze atât efectele benefice ale prevenţiei, în timp, cât şi riscurile ce pot apărea în caz contrar aplicării normativelor medicale. Cred că trebuie regândită legea, nu să fie aplicată în forma propusă. Din start, dezavantajează. Ce fac cei care descoperă un cancer galopant, de exemplu? Pentru că se prevede aşa: o pacientă cu cancer mamar depistat in stadiul III, care a refuzat să participe la programele de depistare prin mamografie, poate fi obligată să suporte 10 sau 20 la sută din costurile tratamentului gratuit? Un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să meargă la controlul medical cerut de medic poate fi obligat sa suporte 50 la sută din toate costurile de diagnostic şi tratament, inclusiv concediile de boală determinate? Deci, întâi, creăm condiţii. Apoi, stabilim reguli. Şi, abia după ce le oferim românilor serviciile necesare, îi căutăm pe cei care, din motive doar de ei ştiute, vor refuza dreptul la sănătate şi la viaţă. Atunci îi puteţi amenda, dragi iniţiatori ai legii”, e de părere primarul din Gurasada, Silviu Nan (foto). Acesta consideră că înainte de toate trebuie făcută o amplă campanie de informare în cadrul căreia, mai ales prin pârghiile media, să fie incluse exemple elocvente şi cazuri concrete de pacienţi care puteau preveni boala, dacă şi-ar fi făcut la timp, setul principal de analize.
Primarul din Toteşti este revoltat de modul heirupist al legii02 alba Tiberiu Pasconi - Primar Totesti  5134
„Propunerea lezează dreptul la sănătate al omului de rând, adică acela care deocamdată nu ştie să facă o prevenţie. Pentru un cetăţean al statului nu există această noţiune. Cum previi un cancer, boală care apare oricum şi oricând? Iniţiatorii proiectului legislativ cunosc, oare, toate aspectele din punct de vedere a unui simplu muritor? Cred că în asentimentul meu sunt mulţi primari, indiferent de partidele din care fac parte, nu are relevanţă coloratura lor politică. Pur şi simplu cunosc îndeaproape problemele comunităţilor pe care le reprezintă. Consider că nu este normal ca la vârful conducerii centrale să se facă aşa ceva pe spatele suferinzilor. Bolile nu le luăm noi, după cum vrem. Decât să se gândească la cum să-i pedepsească pe amărâţii ale căror zile sunt numărate, mai bine s-ar gândi mai serios la dezvoltarea Programului Oncologic Naţional. Probabil s-au făcut nişte calcule referitoare la cât  cheltuie statul român cu bolnavii şi s-a ajuns la concluzia, ca nu se mai merită investiţia. Doamne fereşte de un caz extrem. Poate surveni într-o singură zi. Trebuie adaptată legea la ceea ce e, la oamenii ţării noastre. Gândiţi-vă ce înseamnă doar hrana necesară pentru un grav bolnav, numai de câţi bani are nevoie pentru a-şi asigura aportul caloric necesar fiecărei zile. De unde bani să mai cumpere şi medicamente? Sunt şi ieftine tare, cât să şi le permită. Sper ca Parlamentul să disece problema la modul realist. Şi aşa avem un sistem medical bolnav. Ce facem acum? Îmbolnăvim şi mai tare oamenii, cu legi făcute pe genunchi. Omul trebuie pus pe primul loc. Românul simplu, aşa cum e el”, susţine primarul din Toteşti, Tiberiu Pasconi (foto), care îi invită pe aleşii neamului să mai voteze şi cu sufletul.
Primarul din Turdaş cere mai mult realism04 Primar-Turdas-1
„Scrie foarte clar în Constituţie că orice cetăţean român trebuie să beneficieze de educaţie, sănătate ş.a.m.d., însă suntem departe de lege şi legi morale. Atât învăţământul cât şi sistemul sanitar reprezintă pilonii de bază ai unei societăţi. Nu sunt de acord ca un cetăţean care a cotizat o viaţă întreagă la CAS şi l-a ajutat Dumnezeu să nu necesite îngrijiri medicale, când pică la pat să fie pus să-şi plătească medicamentele, consultaţiile şi alte cele. Nu este corect, este inuman. Să se facă un studiu în prealabil, pentru a se cunoaşte exact situaţia financiară, condiţiile de trai (câţi de la ţară nu beneficiază de canalizare, nu au grup social etc, câţi copii mănâncă o coajă de pâine pe zi), adică problemele de fond ale populaţiei şi abia după, să se emită judecăţi în masă. E un proiect de lege prost conceput din start, de nişte oameni care nu cunosc realitatea din România. Povestea cu solidaritatea umană este un basm politic. Mergi în spitale să-ţi faci analizele, ţi se fac, dar apoi eşti chemat în privat, la cabinetele cu plată. Asta este realitatea. Asta trebuie văzută. În ţara noastră va exista tot mai multă lume bolnavă. Rămânând fără locuri de muncă, deci fără venituri, nu se pot hrăni. Nehrănindu-se corespunzător şi trăind în condiţii precare, începând de mici, aceşti oamenii sunt predispuşi bolilor de tot soiul. Câţi bolnavi de peste 70-80 de ani din comunele de munte se pot deplasa la vreun spital, pentru setul de analize? Se ştie că lipsesc dispensarele în mediul rural? Trebuie regândită cap-coadă această prevedere legislativă. Şi nu de către oamenii politici, ci de către specialişti pe diferite ramuri pe care le implică o lege dată pentru o întreagă populaţie”, a recomandat primarul din Turdaş, Remi Bocşeri (foto). (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura