Categories: Comunitate

Primarii din Ţara Zarandului fac lobby pentru dezvoltarea pieţei locale

Magdalena Şerban

De curând, patru primari hunedoreni au bătut la uşa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a-i ruga pe reprezentanţii acestuia să-şi îndrepte privirea spre necesităţile comunităţii din Ţara Zarandului, propunând înfiinţarea unor centre de colectare pentru fructe, legume şi inclusiv produse lactate.

Petiţie pentru un proiect-pilot
„Delegaţia a fost formată din patru primari din zonă, mai exact din Crişcior, Buceş, Baia de Criş şi Luncoiu de Jos. Ne-am întâlnit cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii şi am discutat pe tema înfiinţării unor centre de colectare, astfel încât să sprijinim localnicii în vederea comercializării producţiei. Există o petiţie semnată de 11 aleşi locali din Ţara Moţilor (Crişcior, Buceş, Blăjeni, Baia de Criş, Ribiţa, Tomeşti, Vaţa de Jos, Bulzeştii de Sus, Bucureşci, Vălişoara şi Luncoiu de Jos). În urma întrevederii, a rămas în sarcina fiecăruia să întocmească o statistică şi să pregătească o situaţie clară referitor la producţia locală şi la potenţialul propus spre exploatare. După, vom avea o altă întâlnire în cadrul căreia vom dezbate detaliile legate de costuri şi necesar. Secretarul de stat s-a arătat interesat chiar şi de o vizită în teren, pentru a veni în contact cu partea practică a proiectului. La nivel naţional sunt stabilite 10 centre mari de colectare, dar ne dorim ca în judeţul nostru să dezvoltăm acest lucru la o scară mai mare. Pe fonduri europene nu avem posibilitatea să implementăm acest program, aşa că doar cu ajutor guvernamental vom putea reuşi. Din bugetele locale nici nu se pune problema. Administraţiile publice vor pune la dispoziţia proiectului terenul şi mai sunt necesare maşini care să colecteze produsele de la fiecare punct existent în cele 11 comunităţi, respectiv să asigure transportul”, a spus Ovidiu Furdui (foto stânga), primarul comunei Crişcior şi vicepreşedinte al Filialei Judeţene Hunedoara a A.Co.R.

Localnicii în vârstă, vitregiţi de situaţia actuală
Unul dintre susţinătorii petiţiei, primarul din Blăjeni, crede că persoanele în etate vor avea şansa să-şi poată comercializa producţia, de multe ori oamenii fiind nevoiţi să o dea ca hrană la animalele din gospodării, ca să nu se strice.
„Dacă ar fi să fac referire strict la zona Blăjeni, suntem vestiţi pentru cireşe şi ţuica de cireşe, în special. Aici există potenţial pentru fructele de pădure, se cultivă chiar şi nuci, multe prune şi mere, deci paleta agricolă este una destul de vastă. Necazul e că nu avem piaţă de desfacere. Blăjenarii sunt nevoiţi să se deplaseze pe la Brad sau Abrud, ca să poată să vândă câte ceva. Şi aşa, câştigul e unul fie simbolic, fie de multe ori inexistent. Plata care trebuie asigurată pentru transport (autoturism propriu sau în regim comun), timpul alocat deplasării şi disconfortul, toate constituie un pas înapoi pentru ţăranul român. Să nu uităm că avem comunităţi îmbătrânite, iar un om trecut de 70 de ani abia se mai poate mişca, dar să care saci în spate şi să stea prin pieţe, cu mâna întinsă. Nu există dezvoltare pe acest palier şi sper din tot sufletul ca o astfel de propunere să se şi materializeze. Spun că sper, deoarece implică logistică, spaţii adecvate pentru depozitare, maşini  speciale, oameni care să asigure bunul mers al lucrurilor etc. Am semnat petiţia şi o susţin pe deplin. Ar fi o oază de speranţă pentru toţi cei care trăiesc la sat”, a arătat Horia Jurcă (foto dreapta), primarul comunei Blăjeni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

6 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago