Primăria Hunedoarei pune ordine în publicitatea stradală

Natalia Bumbac

Primăria municipiului Hunedoara vrea să pună ordine în publicitatea stradală din localitate. În acest sens a fost întocmit un nou regulament privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor publicitare pe raza municipiului. Noile norme au fost puse în dezbatere publică, operatorii economici din domeniul publicităţii fiind invitaţi să transmită observaţii cu privire la conţinutul acestora. Dezbaterea se va încheia în 15 ianuarie cu o şedinţă publică.

20 de panouri demontate
Recent, autorităţile publice ale Hunedoarei au verificat starea dispozitivelor publicitare din municipiu, iar acolo unde au constatat că sunt amplasate în contradicţie cu prevederile legale, le-au înlăturat. Circa 20 de panouri publicitare mari şi câteva zeci de dimensiuni mici au avut această soartă. „Am inventariat tot ce înseamnă publicitate stradală în municipiul Hunedoara la finalul anului trecut. Am dispus demolarea acelor panouri publicitare care nu aveau dimensiunile conform legii. Pentru că, între timp, a apărut o nouă lege care stabileşte aceste aspecte. Şi, totodată, am trecut prin Consiliul local al municipiului Hunedoara posibilitatea de închiriere a unor locaţii care au fost stabilite în urma constiturii unei comisii. S-au şi închiriat unele locuri, urmând să-şi instaleze câştigătorii licitaţiei noile panouri regulamentare. Circa 20 de panouri mari au fost demontate de pe domeniul public şi sunt în continuare câteva zeci de panouri mici care vor fi înlăturate”, a declarat Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.

Amenzi de până la 20.000 de lei
Noul regulament poate fi găsit pe site-ul Primăriei municipiului Hunedoara, iar observaţiile pot fi trimise pe adresele electronice sau poştale ale instituţiei, sau personal, la sediul acesteia. Textul regulamentului stabileşte în cel mai mic detaliu condiţiile în care pot fi montate mijloace publicitare în municipiu. De asemenea, stabileşte cazurile în care aceste dispozitive sunt interzise. Spre exemplu, nu vor fi admise indicatoare publicitare direcţionale pe stâlpii de iluminat public. De asemenea, nu vor fi admise mijloace publicitare speciale în curtea interioară a Castelului Corvinilor.
Pentru nerespectarea prevederilor din noul regulament al panourilor publicitare sunt prevăzute sancţiuni, constând în amenzi de la 500 la 20.000 de lei. Noile reguli în domeniul publicităţii stradale vor intra în vigoare în forma în care vor fi aprobate în Consiliul local al municipiului. La baza acestui text au stat nu mai puţin de 14 texte de legi, ordonanţe, hotărâri de Guvern sau ordine de ministru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

7 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

7 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

7 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

7 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

8 ore ago