Actualitate

Primăria Hunedoara caută jurişti, specialişti în comunicare şi muncitori calificaţi

02 primaria-HunedoaraPrimăria Hunedoara organizează o serie de concursuri de angajare pentru posturi de consilier juridic sau pentru cele de la Biroul de Comunicare. Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, în prezent funcţiile sunt neocupate, până acum fiind exercitate de către persoane numite prin detaşare.

„Sunt posturi disponibile în primărie, până acum fiind ocupate prin detaşare, practică la care am hotărât să renunţăm. Cerinţele sunt diverse, pentru unele fiind nevoie de studii medii sau superioare, precum şi de experienţă profesională în domeniul respectiv. Concursurile se vor desfăşura conform unui calendar stabilit”, a precizat edilul Dan Bobouţanu. Astfel, municipalitatea are nevoie de cinci consilieri juridici grad I, posturi pentru care candidaţii vor susţine o probă scrisă în 21 septembrie şi un interviu. Săptămâna viitoare se va desfăşura proba scrisă pentru două posturi de inspectori de specialitate în cadrul Serviciului Informaţii pentru Cetăţeni şi Relaţii Publice şi două posturi de referent în cadrul Compartimentului Promovare Imagine, Manifestări Promoţionale. De asemenea, în perioada 30 august – 7 septembrie se va desfăşura concursul pentru ocuparea a cinci posturi de muncitori calificaţi, respectiv câte unul de sudor, electrician, strungar, lăcătuş şi mecanic. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura