Comunitate

Primăria Hărău: bugetul pe 2019 încă are multe necunoscute

Magdalena Şerban

După ce Guvernul a prevăzut în proiectul de buget pentru 2019 sumele necesare creşterilor veniturilor salariaţilor din sistemul public, multe administraţii locale îşi refac toate calculele, în condiţiile în care salariul minim brut pe economie a crescut la 2.080 lei, trebuie date vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei fiecare, iar indemnizaţia de hrană în cuantum de 4.160 lei (2 tranşe x 2.080 lei) e musai să fie plătită şi ea. La Primăria Hărău se ştie cam cum stau lucrurile.

„În stabilirea grilei de salarizare, nu am modificat coeficienţii de calcul. S-a majorat doar valoarea minimă a salariului brut, conform legii. Tot legea ne obligă să acordăm vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană. Anul trecut nu am dat vouchere. Ne convine sau nu, acum ne supunem reglementărilor, nefiind opţional. Primarul şi viceprimarul nu beneficiază de aceste facilităţi. Mai sunt doi angajaţi care nu beneficiază de norma de hrană, deoarece ar depăşi valoarea indemnizaţiei viceprimarului. De toţi suntem 22 la primărie, dar mai sunt 16 beneficiari de indemnizaţie şi 22 de asistenţi personali. Şi aceştia au dreptul la vouchere şi la norma de hrană. Până nu vedem cifrele exacte din buget, nu putem da cu presupusul în legătură cu ce şi cum va fi. Oricum, fondul nostru total de salarii pe 2019 este de circa 2.800.000 de lei. Nu ştiu ce calcule îşi fac domnii noştri guvernanţi, dar dacă alocările se raportează la numărul actual al aistenţilor persoanelor cu handicap şi al celor indemnizaţi, nu e bine. Dacă omul vine între timp cu certificat de la medic, nu pot refuza să-i dau indemnizaţia şi să combat decizia specialistului, aşa că până la finele anului mai pot să survină încă 10 dosare noi, ceea ce înseamnă încă 250.000 de lei în plus. La 16 indemnizaţii, toate cheltuielile anuale ajung la 400.000 de lei. Calculele se fac la momentul «X », aşa că nu e relevant. Nu se ţine cont de dinamică”, a afirmat Lucian Mihael Albu Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Referitor la 2018, acesta a spus că a debutat cu un minus bugetar de 400.000 de lei, ceea ce a afectat capitolul de investiţii. Speră ca în anul curent să fie avantajate şi comunele mici, ţinându-se cont de faptul că nu toate localităţile se bucură de prezenţa unor agenţi comerciali mari pentru ca impozitul pe venit, stabilit la 60 de procente, să fie de un real ajutor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura