Prima tranşă a fost plătită
Datoria Primăriei Deva către Termocentrala Mintia datează din anii 2008-2010 şi provine din neplata subvenţiilor pentru energia termică livrată populaţiei. După mai mulţi ani în care Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), a acţionat primăria în judecată cerând plata creanţelor, abia în noiembrie 2016 a obţinut o decizie definitivă în acest sens. Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantului (CEH) şi a obligat pârâţii (Consiliul local şi Primăria municipiului Deva): „să plătească suma de 3.245.376,16 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1 la sută/zi pentru plata cu întârziere a subvenţiilor pentru acoperirea diferenţelor de preţ de la bugetul local la energia termică livrată populaţiei pentru perioada 28.02.2008 – 31.12.2010. Irevocabilă”, se arată în hotărârea instanţei.
La solicitarea Primăriei Deva, părţile au ajuns la o înţelegere, conform căreia datoria să fie achitată în tranşe pe o perioadă de 36 de luni. „Am ajuns la o conciliere cu reprezentanţii Primăriei Deva, la cererea lor. Am stabilit o eşalonare a plăţii datoriei. În lunile septembrie – octombrie a avut loc această înţelegere. Datoria se va plăti timp de 36 de luni, câte 90.000 de lei pe lună. Prima tranşă a fost plătită deja şi probabil se va merge în continuare cu plata acestei datorii”, a declarat Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia. (N.Bumbac)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
View Comments
Bănuiesc că nu se sesizează Curtea de conturi cine e răspunzător. Dacă intra in biroul directorului economic se îmbată din aerul ce-l respiră și uita de ce a intrat......