Primăria Deva instituie o taxă specială de salubrizare

Cetăţenii din Deva şi agenţii economici de pe raza municipiului care nu au încheiate contracte cu firma de salubritate a oraşului, direct sau prin asociaţiile de proprietari, vor achita, lunar, o taxă specială pentru curăţenie şi transportul gunoiului, potrivit unei hotărâri adoptate marţi de consilierii locali.
Hotărârea a fost luată după ce un studiu al primăriei a reliefat faptul că dintre cei peste 61.000 de locuitori ai oraşului, 27 la sută nu aveau un contract încheiat cu serviciul local de salubritate deşi produceau şi depozitau deşeuri.
„Această stare de lucruri duce, la final, la cheltuirea unor sume semnificative din bugetul local al municipiului pentru evacuarea gunoiului şi salubrizarea zonelor afectate“, se precizează în raportul Direcţiei Tehnice din Primăria Deva. Prin urmare, consilierii locali au aprobat ca persoanele fizice care nu au încheiate contracte cu firma de salubritate să plătească 7 lei pe lună, de persoană, la casieria Direcţiei de Taxe şi Impozite, sub forma unei taxe speciale de salubrizare. Aceeaşi sumă de persoană va fi achitată şi în cazul gospodăriilor individuale fără un contract de salubritate.
În cazul agenţilor economici, taxa a fost stabilită la 200 de lei pentru fiecare tonă de gunoi. (Sorin Blada, AGERPRES)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

9 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

9 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

9 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

9 ore ago