Politica si administratie

Primăria Deva este sprijinită de Banca Mondială pentru atragerea banilor europeni

05-Primaria-Deva-0728Natalia Bumbac

Pentru a creşte performanţa în atragerea fondurilor europene, Primăria Deva va beneficia de consiliere din partea specialiştilor de la Banca Mondială. Ieri, primarul Petru Mărginean a avut o întâlnire cu reprezentanţii instituţiei financiare la care a discutat despre proiectele pe care municipalitatea le va dezvolta în perioada următoare şi pentru care ar putea obţine finanţare europeană.

Proiecte în valoare de 180 de milioane de euro
„La nivelul regiunii, municipiul Deva are rezervată suma de 40 de milioane de euro din fonduri europene, bani care vor putea fi accesaţi în exerciţiul financiar 2014-2020. Totodată, municipalitatea va putea să se înscrie în competiţie cu celelalte capitale de judeţ din regiune, Arad, Reşiţa şi Timişoara, pentru suma de 50 de milioane de euro. Va trebui să depunem proiecte care să fie eligibile şi să atragem aceşti bani. În acest sens, specialiştii de la Banca Mondială ne-au sugerat să întocmim proiecte în valoare de 180 de milioane de euro. Asta ca să fim pregătiţi, în cazul în care se va ajunge la redistribuirea banilor care nu au fost cheltuiţi”, a explicat Petru Mărginean. Edilul Devei a mai arătat care sunt proiectele prioritare ale municipiului şi pentru care va solicita finanţare europeană. „Majoritatea proiectelor care vor fi depuse vizează dezvoltarea şi regenerarea urbană, iar printre acestea se numără reabilitarea Cetăţii Deva, modernizarea centrului civic, amenajarea unei parcări subterane în zona magazinului Ulpia, anveloparea blocurilor de locuinţe, anveloparea şcolilor 4, 5 şi a Colegiului Naţional Pedagogic «Regina Maria», extinderea iluminatului public şi amenajarea unui parc industrial în zona străzii Depozitelor”, a precizat primarul Devei.
Banca Mondială este autoritatea care asigură asistenţă tehnică Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional. Instituţia financiară a stabilit relaţii cu consilii judeţene şi primării, iar Primăria Deva este prima care s-a arătat deschisă pentru a colabora în sensul eficientizării atragerii fondurilor europene pe Axa 4 – Regenerare urbană, susţine Marcel Heroiu, reprezentantul Băncii Mondiale, prezent la întâlnirea de la Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura