Primãria Deva a dat în judecatã Ministerul de Finanţe

 

Nicolle Ebner

 De la jumătatea anului trecut, Primăria Deva nu a mai primit nici un ban de la bugetul de stat pentru acoperirea indemnizaţiilor cuvenite beneficiarilor de ajutor social, persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora.
Ministerul de resort este obligat să aloce fondurile necesare unor astfel de cheltuieli, însă a sfidat legea cu neruşinare. Conştientă că, de bună voie, nici actualul guvern nu va respecta legea, administraţia locală a apelat la instanţele de judecată.

Iau pielea de pe contribuabil şi nu dau nimic înapoi
La această dată, traiul de zi cu zi a unui număr de aproape 1.000 de persoane din Deva a ajuns să depindă, în exclusivitate, de banii primăriei, cu toate că această obligativitate îi revine guvernului, prin legile aflate în vigoare. „Pentru beneficiarii de ajutor social şi persoanele cu handicap, nu am primit nici un leu de mai bine de jumătate de an, cu toate că ajutorul social este suportat de la bugetul de stat, din TVA. Pe de altă parte, pentru persoanele cu handicap grav şi asistenţii personali ai acestora, până în 2008, sumele necesare erau asigurate pe aproximativ 10 luni, din aceeaşi sursă de finanţare, doar două luni intrând în sarcina primăriei. Din luna august 2009, suportăm integral aceste cheltuieli, din bugetul local, povară financiară, din cauza căreia au de suferit investiţii importante, demarate de administraţia locală”, declară Viorica Nicula, director executiv al Primăriei Deva.

Puterea taie şi spânzură după bunul plac
În consecinţă, Ministerul de Finanţe a furat pe faţă, din buzunarele devenilor, milioane de lei noi, pentru că sunt slabe speranţe să mai efectueze în acest an, plăţile neonorate în 2009. Peste 400.000 de lei, pe lună, din  taxele şi impozitele plătite cu conştiinciozitate de contribuabilii deveni se duc pe plăţile care trebuiau onorate, de fapt, de la bugetul de stat. Mai grav este faptul că indemnizaţia de handicap a crescut, începând cu 1 ianuarie 2010, de la 445 lei, la 534 lei/lună. Este clar că, pe considerente politice, Primăria Deva nu va primi nici în acest an sumele consfinţite prin lege. Prin urmare, valoarea pagubei aduse comunităţii devene, de către Ministerul de Finanţe, creşte, numai pe acest segment, cu 415.800 lei, în 12 luni.
„Am intentat acţiune în instanţă împotriva Ministerului Finanţelor, în vederea recuperării sumelor neachitate, în 2009, pentru ajutorul social”, a mai declarat Viorica Nicula. Este greu de apreciat care va mai fi valoarea leului, în momentul în care instanţa va da verdictul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Natalia Intotero: Barajul de la Mihaileni trebuie finalizat

Proiectul hidrotehnic de la Mihăileni, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes…

o oră ago

REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit…

3 ore ago

LICITAŢIE

CONSULTA 99 SPRL, lichidator judiciar al SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCURESTI S.A., organizează în…

3 ore ago

PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA, ÎNTR-UN DOSAR DE  CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

24 de ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

24 de ore ago