Se ştie că Primăria oraşului Aninoasa trece prin momente dificile, din cauza restanţelor acumulate de pe vremea fostului edil şef. Actualul primar, Nicolae Dunca, a cerut ajutor peste tot, dar se pare că nimeni nu a sărit să facă ceva, pentru ca instituţia să iasă din încurcătură. În aceste condiţii, Dunca nu a avut ce face şi a cerut intrarea primăriei în insolvenţă.
S-a numit un administrator judiciar
Ieri,Tribunalul Hunedoara a admis solicitarea pentru declararea stării de insolvenţă a Primăriei Aninoasa, firma SCP Tudor& asociaţii fiind numită administratorul judiciar, care se va ocupa de întocmirea tabelului final al creditorilor şi creanţelor, dar şi de întocmirea unui plan de redresare a unităţii. Potrivit hotărârii Tribunalului Hunedoara, administratorul judiciar va trebui să notifice deschiderea procedurii de insolvenţă a Unităţii Administrativ Teritoriale Aninoasa către toţi creditorii acesteia, în termen de cinci zile.
Gradul de îndatorare a Primăriei Aninoasa a depăşit bugetul local, cea mai mare datorie fiind către BCR, de 3,5 milioane de lei. Acum, că s-a aprobat starea de insolvenţă, nu vor mai trebui să fie achitate penalităţile la restanţele instituţiei. Primarul Nicolae Dunca va rămâne ordonator de credite, dar atribuţiile sale vor trebui să fie avizate de administratorul judiciar numit.
Prin sentinţa Tribunalului Hunedoara, termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru data de 15 august, iar termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor, pentru 11 septembrie. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii este data de 28 septembrie, iar cel pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor, 9 octombrie.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…