Metoda de desfăşurare a şedinţelor de la „parlamentul judeţean”, i-a inspirat şi pe edilii din fruntea municipalităţii Petroşani. Mai exact, aceştia vroiau ca proiectele de hotărâre să fie prezentate consilierilor locali în format electronic.
De o bună perioadă de timp, Consiliul Judeţean Hunedoara îşi ţine şedinţele lunare sau pe cele extraordinare cu ajutorul tehnicii de calcul. Fiecare consilier judeţean a primit un calculator portabil, pe care îşi primeşte toate proiectele propuse pe ordinea de zi. Astfel, a fost eliminată cheltuiala cu hârtia necesară pentru tipărirea fiecărui proiect destinat aleşilor judeţeni. Economia este considerabilă pe lângă faptul că are şi o componentă ecologică.
Viceprimarul din Petroşani a fost inspirat de metoda CJ Hunedoara şi a propus în 2011 aleşilor locali, ca toţi să vină cu calculatoarele personale la şedinţe. Consilierii s-au arătat interesaţi de propunerea edilului şi au fost de acord cu ea. Numai că, până să fie şi pusă în practică propunerea, mai este ceva cale de străbătut. Unii dintre aleşi spun că n-au calculatoare portabile şi le-ar fi imposibil să vină la şedinţe cu cele fixe. Prin urmare, pentru ei ar trebui achiziţionate laptop-uri. Cum bani pentru acest fel de investiţii încă nu sunt în buget, nici hotărârea votată de consilieri nu poate fi aplicată. Doar pentru un consilier local, la o şedinţă se foloseşte în medie cam jumătate dintr-un top de hârtie de imprimantă. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…