Categories: ActualitateFlash

Prima persoană din lotul Hada&Co, eliberată din închisoare

Natalia Bumbac

Fosta şefă a Serviciului Buget-Finanţe-Contabilitate a Primăriei municipiului Hunedoara, Daniela Arieta Căpâlnă, condamnată la cinci ani de închisoare, a ajuns în libertate. Asta, după ce Judecătoria Gherla i-a admis cererea de liberare condiţionată în 26 iunie, care a rămas definitivă, nefiind contestată de nici o parte din dosar. Daniela Arieta Căpâlnă şi-a ispăşit pedeapsa la Penitenciarul Gherla, închisoare pe care a părăsit-o din 29 iunie, ne-au informat reprezentanţii unităţii de detenţie.
Daniela Arieta Căpâlnă a fost condamnată la cinci ani de închisoare în două dosare de corupţie, alături de fostul primar al Hunedoarei Ovidiu Hada (foto stânga), viceprimarul Robert Dan (foto dreapta) şi Ioan Ţiplea, inspector de specialitate la Serviciul Achiziţii al primăriei. Cei patru au fost încarceraţi în octombrie 2013, atunci când s-a dat sentinţa definitivă în primul dosar.
Însă problemele cu justiţia ale fostei şefe a serviciului din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara nu se vor încheia aici. La începutul acestui an, DNA a venit cu noi acuzaţii la adresa acesteia, Daniela-Arieta Căpâlnă fiind urmărită penal într-un nou dosar, alături de alte trei persoane, Robert Dan, Aurel Raţă-Bugnariu, fostul secretar al Primăriei Hunedoara şi Alexandrina Coşăreanu, fosta soţie a lui Robert Dan. Aceştia sunt acuzaţi de fraude cu fonduri europene. Trebuie menţionat că până la sfârşitul anului şi ceilalţi trei condamnaţi din Primăria Hunedoara, Ioan Ţiplea, Ovidiu Hada şi Robert Dan, ar putea ajunge în libertate, ei putând cere liberarea condiţionată, în condiţiile prevăzute de lege.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

9 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

9 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

11 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

14 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

14 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

14 ore ago