În această duminică, începând cu ora 10, piaţa de animale din Vaţa de Jos va găzdui o primă expoziţie de profil, organizată de Primăria şi Consiliul Local Vaţa de Jos. La ora 12 va debuta expoziţia de produse tradiţionale, urmată de un spectacol folcloric.
„Deocamdată, fiind prima ediţie, comercianţii provin doar din zona de Vest, dar pe viitor, urmează să invităm din toată ţara. Ne dorim ca în fiecare an să venim cu noutăţi şi să încercăm să ne extindem aria de adresabilitate. Aşa că invităm toţi hunedorenii să-şi petreacă o frumoasă duminică în sânul comunităţii noastre, iar dacă le place ceva, să nu plece cu mâna goală. În plus, pe scena Căminului Cultural din Vaţa de Jos va fi susţinut un spectacol artistic semnat de Ansamblul de Dansuri Ponorelul şi Taraful de la Vaţa, iar gurmanzii se pot delecta cu celebrii mici şi, bineînţeles, cu alte bunătăţi”, declară Milu Folescu (foto), primarul comunei Vaţa de Jos. Acesta mai spune că îşi doreşte ca lumea să aprecieze mai mult produsele naturale – în detrimentul celor din hypermarket-uri şi să încurajeze meşteşugurile tradiţionale care, din păcate, se cam pierd.
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…