Categories: Comunitate

Primă de Paşti, tichete cadou, dividende şi tichete de masă pentru angajaţii Apa Serv Valea Jiului

Maximilian Gânju

Angajaţii operatorului de apă şi canal din Valea Jiului vor primi în această săptămână, astăzi, miercuri, atât salariile, prima de participare la profit, prima de Paşti, cât şi tichetele de masă aferente acestei luni.

Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, spune că a urmărit ca oamenii, mulţi cu familii numeroase, să se poată bucura de sărbători. ”Încercăm să le răsplătim munca, o muncă deloc uşoară, iar miercuri îşi vor primi salariile, prima de Paşti în valoare de 150 de lei, tichetele de masă, care se dau de regulă pe la sfârşitul lunii, cât şi dividendele. Apa Serv Valea Jiului a avut un an financiar bun şi a fost nevoie şi de un efort pe măsură pentru acest lucru. Le mulţumesc şi clienţilor noştri, oamenilor de bună credinţă, care au înţeles că asigurăm un serviciu vital”, a declarat Avram.
Conducerea societăţii mai spune că a decis să acorde toate beneficiile din contractul de muncă, dat fiind faptul că sunt foarte mulţi angajaţi care au un sigur venit în familie. ”Salariile nu sunt foarte mari şi avem mulţi oameni care au copii, sunt singurii din familie cu venit. În ciuda unor voci care încearcă să ne facă o imagine rea, de regulă din spectrul politic, Apa Serv Valea Jiului asigură pâinea a câtorva sute de salariaţi şi a familiilor acestora. Eu spun că nu este un lucru de trecut cu vederea. Poate aceşti contestatari sunt nemulţumiţi că nu avem acelaşi parcurs falimentar ca al altor firme de stat, că le zădărnicim planurile. Totodată, noi am încercat şi am şi reuşit să venim în întâmpinarea clienţilor, să le asigurăm servicii de calitate şi o vom face şi pe viitor. Să nu uităm că societatea aceasta era cu un picior în groapă în urmă cu câţiva ani, că populaţia Văii Jiului era la un pas de a primi apă ca în vremea comunismului. Că este singura firmă care a adus în Valea Jiului circa 40 de milioane de euro şi acum aduce alte aproape 90 de milioane, fonduri nerambursabile, iar efectele benefice ale acestor investiţii se vor vedea în viitor”, a mai declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

6 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

6 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

6 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

6 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

6 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

6 ore ago