Categories: Actualitate

Prețurile la cazare pe litoral cresc de la 23 iunie. Sezonul de vară intră în etapa cu cea mai mare cerere

Litoralul intră de luni în perioada cu creșteri de prețuri ale indreptandu-ne cu pași rapizi spre vârful sezonului, pe măsură ce cererea pentru vacanțe de vară crește. Potrivit TripMe.ro, începând cu 23 iunie, tarifele la cazare se majorează în medie cu 9,5%, în timp ce în anumite unități, majorările pot ajunge la 15%, în funcție de amplasare, confort și gradul de ocupare.

Operatorii se așteaptă ca sezonul estival să devină mult mai activ imediat după încheierea examenelor de capacitate și bacalaureat, perioadă în care familiile încep, de obicei, să rezerve vacanțe pe litoral. „Lunile iulie și august sunt deja bine rezervate în multe dintre stațiuni, iar pe fondul cererii constante, tarifele vor continua să crească. Este perioada în care se face trecerea de la ofertele de început de sezon la prețurile de vârf”, precizează reprezentanții TripMe.ro.

Durata medie a sejururilor pentru cazare litoral în perioada următoare este de aproximativ 4,5 nopți, iar cele mai căutate destinații rămân Eforie Nord, Mamaia, Olimp și Jupiter. Cererea pentru hoteluri cu regim all inclusive este în continuă creștere, în special din partea familiilor, datorită pachetelor care includ mese, facilități pentru copii și activități de agrement.

Prețurile pentru un hotel de 4 stele cu all inclusive în Olimp pornesc de la 477 lei pe cameră, pe noapte, în timp ce în Mamaia, un hotel de 3 stele cu servicii similare are tarife de la 468 lei pe noapte. Pentru anumite perioade și unități de cazare, mai sunt valabile oferte speciale cu reduceri de până la 62%.

Pentru turiștii care nu au făcut încă rezervări, recomandarea agențiilor este să verifice rapid disponibilitatea pentru a profita de ultimele oferte înainte ca vârful sezonului să aducă noi creșteri de preț.

TripMe.ro, fondat în 2004 și cu capital 100% românesc, este unul dintre touroperatorii principali pentru litoral și un pionier al platformelor de rezervări online din România, având o experiență solidă de peste 20 de ani. Portalul oferă acces la mii de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din toate regiunile turistice ale României – de la litoralul Mării Negre până la destinațiile montane și urbane. Cu un portofoliu diversificat și un grad de satisfacție a turiștilor de peste 98%, TripMe.ro își propune să simplifice procesul de planificare a vacanțelor pentru toți utilizatorii, punând în prim-plan nevoile acestora

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

16 ore ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

18 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

o zi ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

o zi ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

o zi ago