Preţul agriculturii performante

Întâmplător, ieri mi s-a confirmat ceea ce presupuneam de mult timp. Culmea – citind un pliant de prezentare a castelelor de pe Valea Loarei.
Imediat după 1990, ţăranii români au primit înapoi o parte din pământul ce le fusese confiscat de comunişti. Partea asta a fost foarte mică – 2 hectare de căciulă şi a mai fost motiv de permanentă vrajbă. Taţi şi fii, bunici şi nepoţi şi-au dat în cap la propriu pentru bucata lor de pământ. Cele două hectare au fost de asemenea şi total insuficiente pentru a face agricultură altfel decât de subzistenţă. Suspectez chiar un tertip pervers al trupei iliesciene ce a ini?iat legea retrocedării celor 2 hectare – poate s-a pornit de la premisa că ia să le dăm noi la ăştia de lucru, să-i învrăjbim şi să-i purtăm prin procese interminabile, ca să ne lase în pace să facem noi liniştiţi averi. Dacă nu asta s-a vrut, atunci cu siguranţă asta s-a obţinut.
Am văzut în Franţa lanuri nesfârşite, impecabil lucrate. Fermierii cu care am stat de vorbă mi-au spus că o fermă medie are 250 de hectare, că Franţa se consideră grânarul Europei, că nu se poate face mecanizare şi modernizare fără concentrarea terenurilor. (Vă amintiţi cât era de ruşinat Ceauşescu că România este o ţară, cum se spunea, “preponderent agrară”, vă amintiţi cum învăţam la şcoală că eram noi numiţi grânarul Europei înainte de al Doilea Război Mondial şi realizaţi cum importăm noi acum toate produsele alimentare…?). Concluzia – până când nu vom avea ferme mari, nu vom avea nici agricultură performantă. Şi cine are interes să avem noi agricultură performantă? Mai bine cumpărăm ce produc alţii. Dar nu daţi vina pe ei, căci noi ne-am redus la starea asta.
Pe de altă parte, în pliantul cu pricina se spune clar şi mai ales nostalgic că ţăranul francez este pe cale de dispariţie. Să vă citez: “Oamenii satelor, ţăranii, sunt pe cale de dispariţie, dar vizitatorul atent poate încă să-i întâlnească pe puţinii descendenţi ai străbunilor noştri care arau, coseau, lucrau via sau tăiau porcul, aşa cum sunt ei sculptaţi pe capitelurile romane, pe portalurile catedralelor gotice, reprezentaţi pe tapiserii sau pe vitralii. Pot să vorbească cu ei până nu este prea târziu şi înainte ca ultimul dintre ei să înceapă să vorbească precum cei de la televizor. Vor descoperi frumoasa limbă a vechii Franţe, savuroasă precum vinul.” Poate puţin patetic, dar real şi frumos spus, nu…?
Agricultura performantă are deci preţul ei. Din păcate, la noi şi ţăranii sunt pe cale de dispariţie şi nici agricultură performantă nu avem. Dar îmi amintesc, în context, ceea ce ne spunea, pe când eram cursanţi ai şcolii BBC, profesorul nostru englez. Anume că nu cunoaşte feţe mai expresive decât cele ale ţăranilor români.
E frumoasă Franţa, dar are satele atât de pustii…