Categories: Actualitate

Preţ pe viaţa hunedorenilor

Nicolle Ebner

La nivel naţional, judeţul Hunedoara a făcut cei mai rapizi paşi în domeniul înfiinţării, funcţionării şi modernizării serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD). Conducerea judeţului se mişcă la fel de eficient şi în privinţa înfiinţării celui mai modern „Centru unic de monitorizare şi comandă pentru situaţii de urgenţă” din ţară, care va funcţiona în Deva.

Vizită de lucru la SMURD Tg. Mureş
Zilele trecute, o delegaţie formată din reprezentanţi a 13 instituţii judeţene a efectuat o vizită la Tg. Mureş, unde funcţionează un astfel de centru de monitorizare încă din anul 2005. „A fost o vizită de cunoaştere a modului de lucru într-un astfel de sistem, care reuneşte toate forţele de intervenţie: SMURD, Ambulanţa, poliţie, poliţie comunitară, jandarmerie, ISU, pompieri, apărare civilă. Din punct de vedere al dotărilor şi eficienţei, centrul de management pentru situaţii de urgenţă pe care-l vom realiza noi, va fi de două ori mai mare decât cel din Tg. Mureş, deci cel mai mare şi mai modern din ţară”, declară Petru Mărginean, preşedintele Asociaţiei „Salvital” Hunedoara.

Centru regional de monitorizare şi intervenţie
Consiliul judeţean a aprobat realizarea studiului de fezabilitate, investiţia fiind estimată, în prima etapă, la valoarea de un milion de eu-
ro. „Centrul va funcţiona într-un imobil pe care-l vom construi în curtea Centrului Militar de lângă Primăria Deva, iar în final, în ultima etapă a proiectului, centrul va avea o arie regională de acţiune. Spre deosebire de Tg. Mureş, bolnavii de Alzheimer vor fi dotaţi cu GPS şi am extins aria serviciilor către populaţie, preluând şi întreruperile de apă, gaz metan şi buletinele meteo. Prin intermediul televiziunilor locale, informaţiile vor fi aduse la cunoştinţa hunedorenilor, care astfel vor putea să-şi ia măsurile de siguranţă preventive”, declară preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, care menţionează că implementarea propriu, zisă a proiectului va începe în această toamnă.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Felicitari tuturor celor care sprijina o asemenea initiativa. Nu-mi pare rau ca am cedat acea cota de 2% pt. SMURD. Viata oamenilor este mai importanta decat orice!

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

8 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

8 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

8 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

8 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

8 ore ago