Categories: Sport

Prestaţii foarte bune pentru piloţii hunedoreni la trofeul Opel

Ovidiu Mănăstire

Trofeul Opel Braşov, ultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă „Dunlop” 2016, a fost o reuşită pentru piloţii din judeţ. Astfel, Cornel Gărdean (foto) s-a clasat pe locul 2 în ierarhia open general, iar Marius Nopcea şi Cosmin Săliştean şi-au păstrat poziţiile pe podium în clasamentul final la grupele debutanţi, respectiv N.

Gărdean a revenit cu succes
Revenit în competiţiile automobilistice după o pauză de câteva luni, Cornel Gărdean a reuşit o prestaţie excelentă la Braşov, clasându-se pe locul 2 în clasamentul open, după Lucian Răduţ. Driverul de 29 de ani a reuşit un timp de 5 minute, 29 de secunde şi 680 de miimi, obţinând aceeaşi poziţie şi la grupa H.

Nopcea, locul 2 la debutanţi pe 2016
Marius Nopcea şi-a îndeplinit obiectivul pentru această ultimă etapă, reuşind trei clasări pe podium. Astfel, cu timpul de 5 minute, 43 de secunde şi 473 de miimi, pilotul din Silvaşu de Sus s-a clasat pe locul 1 la grupa H1, locul 2 la debutanţi şi poziţia 3 la categoria roţi motrice, obţinând locul 16 în ierarhia open şi locul 12 la grupa H. În clasamentul final al debutanţilor, Nopcea şi-a adjudecat locul 2, cu 133 de puncte, devansându-l cu un singur punct pe Matei Stancu, cel care înaintea etapei se poziţiona în faţa sa.

Săliştean, pe podium la grupa N
Deveanul Cosmin Săliştean şi-a îndeplinit de asemenea obiectivul propus pentru ultima etapă a sezonului. Cu un timp de 5 minute, 52 de secunde şi 307 miimi, pilotul de 43 de ani a ocupat locul 24 în clasamentul open şi poziţia a patra la grupa N. Cea din urmă i-a adus o zestre de 12 puncte care, cu cele 96 acu-
mulate până atunci, i-a dus la un total de 108 puncte iar cu acestea, Cosmin Săliştean a ocupat locul 3 în clasamentul general al grupei N, la egalitate cu Ion Nicolae.
La competiţia de la Braşov au participat şi alţi doi piloţi din judeţ. Voicu Rinder s-a situat pe poziţia 45 în clasamentul open, pe locul 19 la categoria roţi motrice şi pe locul 9 la grupa A, cu un timp de 6 minute, 22 de secunde şi 234 de miimi, iar Alexandru Schiopesc a obţinut locul 3 la clasa maşini istorice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

11 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

11 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

11 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

11 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

11 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

11 ore ago